Editorial Politic

Unii candidaţi de la AUR nu se sfiesc să ameninţe grav jurnaliştii incomozi

Vineri seara, la Trattoria, cu mai mulţi martori de faţă, un candidat de la AUR, care visează să ajungă primar într-o localitate din judeţ, a început să strige în gura mare că are o problemă cu un jurnalist care a îndrăznit să-l critice. Politicianul a spus cât se poate de clar că va recurge şi la violenţă pentru a-l pune la punct pe ziarist. Apoi, în focul monologului, pierzându-şi de tot cumpătul şi poate chiar şi raţionamentul, acesta a început să lanseze ameninţări mult mai grave, care îl pot duce în faţa procurorilor. Cei care au ascultat speech-ul candidatului AUR au rămas şocaţi când au auzit cât de departe ar fi capabili să meargă acesta şi prietenul său de la masă pentru a-i închide gura jurnalistului. Din păcate, nu este prima oară când auzim astfel de lucruri. Totuşi, direct din gura unui politician care are pretenţia să conducă o localitate? Parcă s-a ajuns prea departe! De aceea, rugăm instituţiile abilitate să-şi ia rolul mai în serios, să verifice inclusiv această situaţie şi, bineînţeles, să ia măsurile care se impun! Se spune că AUR are pe liste cei mai mulţi oameni certaţi cu legea, dar dacă şi liderii lor au astfel de apucături, unde putem ajunge în situaţia în care astfel de indivizi şi grupuri ajung să ne decidă destinele?

Articole Similare

Back to top button