Liga IV

Poliţistul din Lăpuşata şi-a învins colegii de breaslă de la echipa din Stroeşti

Duminică, 2 februarie, a avut loc un duel interesant, între echipa poliţistului din Lăpuşata, Viorel Zamfirache şi reprezentanţii MAI ai formaţiei Prim Stroeşti. Duelul s-a încheiat favorabil grupării de Liga a IV-a, care s-a impus cu scorul de 4-3. ”Profesorul” Alexandru Pătraşcu, golgheterul din campionat al celor de la Inter, şi-a demonstrat şi acum eficienţa pe faza ofensivă. A fost autorul unui hattrick. În campionat, Pătraşcu are 13 goluri şi se situează în Top 10 cei mai buni marcatori din eşalonul secund judeţean, din prima parte a sezonului. ”Pătraşcu are numărul 13 pe tricou şi s-a oprit la 13 goluri marcate. A promis că în retur îşi va îmbunătăţi performanţa. Sper să nu depăşească 30 de goluri, pentru că trebuie să-i inscripţionez alt tricou”, a glumit preşedintele şi antrenorul Inter-ului, Viorel Zamfirache. Pentru echipa din Stroeşti au punctat în meciul de la Lăpuşata: jandarmul Andrei Bădiţă, una din noile achiziţii, dar şi poliţiştii Vlad Lăzărescu şi Alin Roşianu. În lotul formaţiei de Liga a V-a din Stroeşti se află acum şapte reprezentanţi ai MAI. În afara fraţilor Alin şi Cosmin Roşianu, a lui Cătălin Pripor, Vlad Lăzărescu (nou legitimat), jandarmilor Andrei Bădiţă şi Ion Căpitanu, Prim Stroeşti se mai bazează şi pe Paul Şerbănescu. Unul dintre poliţişti, Daniel Neghină, a părăsit echipa în această iarnă. În altă ordine de idei, săptămâna aceasta ambele formaţii vor juca noi partide de verificare. Inter Lăpuşata va da piept cu Minerul Berbeşti, iar Prim Stroeşti are programată o întâlnire cu echipa de Liga a III-a Flacăra Horezu. Aceasta ar urma să aibă loc joi, 6 februarie, după-amiază, la Stroeşti. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button