Fără categorieAlte sporturi

Peste 1200 de tineri sunt aşteptaţi în taberele administrate de DJST Vâlcea

DJST Tabara CoziaConducerea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret a anunţat că, şi în acest an, în taberele vâlcene sunt aşteptaţi o mulţime de elevi care doresc să îşi petreacă vacanţa la munte. Potrivit afirmaţiilor directorului adjunct al DJST, Silvia Nadolu, noul sezon va debuta pe data de 25 iunie şi se va încheia pe 9 septembrie. În această perioadă, vor fi cazaţi peste 1200 de copii şi tineri din judeţele Vaslui, Vrancea, Tulcea, Buzău, Brăila, Galaţi, Dâmboviţa, Braşov, Vâlcea, Constanţa, Ialomiţa şi din municipiul Bucureşti. Alături de inspectorii Carmen Folescu şi Ioan Dumbrăvescu, directoarea Silvia Nadolu va organiza pentru tinerii prezenţi mai multe activităţi şi programe specifice cadrului natural al fiecărei baze. Se vor organiza trasee turistice din tabere la Castrul Roman Arutela, staţiunea Călimăneşti – Căciulata, Rezervaţia Cozia, Cascada Lotrilor, Defileul Oltului şi Pavilionul Central – monumentul istoric – staţiunea Călimăneşti. De asemenea, copiii şi tinerii vor putea vizita Schitul Ostrov, mânăstirile Cozia, Turnu, şi Stănişoara. Biserica din Ostrov a fost ctitorită de Neagoe Basarab, iar construirea ei a durat patru ani, din 1518, până în 1522. Un alt obiectiv turistic important îl reprezintă Sihăstria de la Turnu, unde poate fi văzut un lăcaş de cult ce datează din 1676. În încheiere, Silvia Nadolu a prezentat traseele excursiilor şi drumeţiilor care vor putea fi organizate în fiecare tabără. Acestea sunt: Brădişor – Castrul roman Arutela – Mânăstirea Cozia – Rm. Vâlcea – Retur; Brădişor – Brezoi – staţiunea balneoclimaterică Călimăneşti – Căciulata; Brădişor – staţiunea Voineasa – staţiunea Vidra; Brădişor – Veştem – Bâlea Lac – Curtea de Argeş – Rm. Vâlcea – Călimăneşti; Brădişor – Veştem – Sibiu – staţiunea Păltiniş – Retur; Călimăneşti – Sibiu – Paltiniş; Călimăneşti – Centrul de Ceramică Horezu – Peştera Muierilor; Călimăneşti – Mănăstirea Hurezi, Bistriţa, Govora şi Mănăstirea dintr-un lemn. În fiecare dintre cele trei locaţii administrate de DJST Vâlcea, sejurul este de şase nopţi, cu pensiune completă şi începe în fiecare zi de luni, urmând să se încheie duminica. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button