Social

Pe 20 octombrie, la CNMB, 50 de elevi vor fi inițiați în construcția și programarea roboților

În cadrul evenimentului de tehnologie și programare pentru copii și tineri „Europe Code Week” (5 – 20 octombrie 2019), la Colegiul Național „Mircea cel Bătrânˮ din Rm. Vâlcea, va avea loc „Mini FTC”.


COMUNICAT DE PRESĂ – Pe 20 octombrie, începând cu ora 9.30, la inițiativa Asociației Tech Soup, cu susținerea companiei de software SAP și a Meet and Code, echipa de robotică a CNMB – BIONIC ROYALS – coordonată de doamnele profesoare MLISAN MIRELA și STÂNGĂ LIDIA va iniția aproximativ 50 de elevi de gimnaziu și liceu în construcția și programarea roboților. Evenimentul se va desfășura la etajul I, corpul A, de la CNMB, și are ca scop principal îndrumarea tinerilor pasionați de valorile STEM spre domeniul roboticii. Astfel, timp de o zi, invitații vor trăi spiritul competiției First Tech Challenge. Vor construi mini roboți cu care se vor „duela” pe un teren asemănător celui din sezonul al IV-lea al competiției FTC. Vor fi organizate echipe formate din 5–7 invitați și un supraveghetor (elev din echipa de robotică) care vor construi și programa de la zero mini-roboți. Organizatorii își propun să îndrepte atenția tinerilor către domeniul STEM, inspirându-i totodată spre programare și construcția de roboți.
Amintim că echipa Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, denumită „BIONIC ROYALS”,  a câștigat în sezonul al III-lea al competiției naționale FTC, două premii I: „PROMOTE AWARD” și „MOTIVATE AWARD”.

Trimis de pe smartphone-ul meu Samsung Galaxy.

Articole Similare

Back to top button