Volei

Se întoarce roata?

Sportul Studenţesc – CET Govora
• joi, 12 aprilie, în Capitală, jucătoarele pregătite de Mihai Toma încearcă să răstoarne calculele hârtiei şi să împingă duelul în meci decisiv

La jumătatea acestei săptămâni, mai precis joi, 12 aprilie, echipa vâlceană de baschet feminin CET Govora va disputa cel de-al doilea meci din play-off-ului Diviziei A, faza sferturilor de finală. Elevele lui Mihai Toma vor juca în Capitală, împotriva formaţiei Sportul Studenţesc Omnilogic, care a reuşit să se impună în primul meci, la Vâlcea, cu scorul de 52-46, astfel că bucureştencele au acum prima şansă de calificare în semifinalele competiţiei.

„Sportul nu este cu nimic peste noi!”

Eşecul din partida precedentă atârnă greu pe umerii jucătoarelor, din toate punctele de vedere, dar mai ales moral. Şi totuşi, nu de puţine ori, baschetbalistele pregătite de Mihai Toma au arătat că sunt obişnuite să joace sub o asemenea presiune şi chiar au reuşit să iasă cu bine la liman. Pe acest lucru va miza încă o dată tehnicianul vâlcean, care mai crede că-n Capitală, echipa pe care-o antrenează nu mai are nimic de pierdut şi va da tot ce poate pe teren. „Dacă fetele joacă la parametrii maximi, atunci sigur că se poate întoarce rezultatul. Nici în primul meci, Sportul nu a fost cu nimic peste noi, au greşit mai mult, dar noi am avut ghinionul că am ratat enorm de mult. E suficient să luăm cazul Cristinei Duma de exemplu, care nu a înscris în meciul de la Vâlcea nici măcar un punct. Nici nu ştiu dacă i s-a mai întâmplat vreodată aşa ceva şi-n ce condiţii. Cu 6-8 înscrise de Duma am fi câştigat cu siguranţă prima partidă. Oricum, nici acum nu e totul pierdut. Dar numai dacă jucătoarele noastre se întorc iarăşi cu gândul în sala de sport, la antrenamente, pentru că-n fond asta este meseria pe care şi-au ales-o, totul e posibil!”, declară Toma.

Două absenţe de marcă

Altfel, înaintea celui de-al doilea meci din Capitală, antrenorul Mihai Toma este nemulţumit că încă persistă problemele de efectiv în echipa pe care-o antrenează, legate de accidentările unor jucătoare. Vor fi indisponibile în această partidă Adina Pop şi Bianca Barbu, pentru care actualul sezon este deja încheiat. Sunt incerte Ana Maria Chirilă şi Alina Funieru. „Chirilă are în continuare probleme la genunchi, iar Funieru nu a mai făcut antrenamente cam demult din pricina unei accidentări mai vechi. Cele mai mari şanse să intre în joc le are Chirilă, dacă o să fie nevoie de ea o să o folosim”, afirmă Toma.

Încă un arbitru din Bucureşti

Al doilea meci dintre CET Govora şi Sportul Studenţesc va fi arbitrat de o brigadă de cavaleri ai fluierului formată din bucureşteanul (!) Gabriel Dima şi medieşeanul Cosmin Prişca. Se repetă astfel situaţia din partida de la Vâlcea, când un alt arbitru din Capitală, Ciprian Câmpean a venit să oficieze meciul din Sala „Traian”, ajutat atunci de timişoreanul Alin Faur. Sportul tot echipa federaţiei rămâne şi e normal ca şi arbitrii să fie tot din Capitală, nu-i aşa?

Dacă CET-ul bate,
Meciul decisiv se joacă duminică, 15 aprilie, la Vâlcea

Deşi echipa noastră a pornit în play-off de pe o poziţie superioară studentelor din Capitală, eşecul din Sala „Traian” le-a aruncat pe fetele pregătite de soţii Mihai şi Antoaneta Toma în braţele deznădejdii. Laura Bocoş şi colegele sale sunt nevoite acum să caute în deplasare rodul acelei clasări superioare din sezonul regulat şi să împingă astfel confruntarea într-un joc decisiv, care ar urma să aibă loc duminică, 15 aprilie, în Râmnic. Altfel, vor încheia, ca şi anul trecut, de altfel, mai devreme decât ne obişnuiseră odinioară (pe vremea când la CET Govora jucau surorile Niţulescu, iar antrenor era Doru Moise) şi acest an competiţional. Singura consolare va rămâne locul 5, o poziţie mai mult decât onorantă pentru vâlcence.
„Dacă nu batem în Capitală, totul se termină mai devreme şi va urma o vacanţă mai lungă decât de obicei. Ar fi păcat să ne poticnim totuşi atât de devreme, am avut un culoar destul de bun, merităm să ajungem în semifinalele Diviziei A. Dar dacă nu se poate, nici locul 5 nu e de lepădat!”, mai spune tehnicianul echipei CET Govora.

Unde şi când se poate juca totuşi al jocul decisiv?

În eventualitatea unui succes în Capitală, CET Govora va avea serioase probleme în a juca în Sala „Traian” meciul al treilea, cel decisiv, cu Sportul. Totul deoarece duminică, 15 aprilie, este o zi deosebit de încărcată, în Polivalenta vâlceană are loc o competiţie de arte marţiale, iar seara târziu, de la ora 19.00, joacă că băieţii de la BC Rm. Vâlcea cu Cuadripol Braşov în play-out-ul Diviziei A masculine. Totuşi, FR Baschet nu a permis nici o amânare pentru CET Govora. „Probabil că vom juca de la ora 21.00 sau poate o să mergem în alt oraş. Alte soluţii nu prea există, iar de amânare nici nu poate fi vorba, federaţia nu a permis acest lucru nici băieţilor de la BC Rm. Vâlcea”, a răspuns Mihai Toma.

Baschet feminin / Play-off Divizia A
Rezultate sferturi de finală:
Municipal Târgovişte – CST Alexandria  1-0 (79-41)
* al doilea meci se joacă joi, 12 aprilie, la Alexandria
Olimpia Bucureşti – „U” Cluj-Napoca 1-0 (77-62)
* al doilea meci se joacă joi, 12 aprilie, la Cluj-Napoca
BC ICIM Arad – Rapid Bucureşti   1-0 (82-59)
* al doilea meci se joacă joi, 12 aprilie, la Bucureşti
CET Govora – Sportul Studenţesc  0-1 (46-52)
* al doilea meci se joacă joi, 12 aprilie, la Bucureşti

* Acolo unde va fi nevoie va avea loc şi un al treilea joc de departajare, duminică, 15 aprilie, gazde urmând a fi echipele Municipal Târgovişte, Olimpia Bucureşti, BC ICIM Arad sau CET Govora
* Următoarele confruntări din play-off se vor disputa după următorul program:
– semifinale (3/5): 19-20, 26-27 aprilie şi 3 mai
– finala mică (2/3): 12, 16 şi 19 mai
– finala mare (3/5): 9-10, 16-17 şi 20 mai

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button