Volei

Înfrângere scontata

CET Govora – Olimpia Bucureşti 48-72

 

Înfrângere scontată

 

A treia echipă din Capitală care-a venit la Rm. Vâlcea în acest tur al Diviziei A de baschet feminin s-a dovedit a fi şi cea mai puternică. Dacă în partidele cu Sportul şi Rapid, elevele lui soţilor Mihai şi Antoaneta Toma au avut evoluţii remarcabile, producând două surprize de proporţii, de data aceasta, problema învingătoarei nu s-a pus decât pentru o scurtă perioadă de timp, la începutul meciului. Beneficiind de un lot de jucătoare net superior din punct de vedere valoric echipei noastre, Olimpia Bucureşti a condus ostilităţile pe teren şi le-a lăsat prea puţine şanse vâlcencelor de a-şi impune jocul.

 

Vâlcencele n-au înscris nici un coş de 3 puncte

 

După primele patru minute de joc, scorul era totuşi doar 3-2 pentru fetele din Capitală, însă a fost un început de meci presărat cu numeroase ratări, de o parte şi de alta. Din acel moment, echipa oaspete a apăsat puţin pe acceleraţie şi s-a desprins rapid la 9-2 pe fondul unei evoluţii sub aşteptări a vâlcencelor. Ceea ce a surprins în mod cu totul şi cu totul neplăcut la echipa vâlceană, mai mult decât altădată, a fost frica teribilă de a arunca de 3 puncte. Arma cu care CET Govora le-a depăşit pe Sportul şi Rapid a fost „ascunsă” fără motiv de Cristina Duma şi colegele sale, iar de aici au apărut problemele. Olimpia a câştigat primul sfert cu 14-7, diferenţa de scor fiind făcută şi la aruncările libere. Acolo unde, vâlcencele au înscris doar una din totalul celor 10 de care au beneficiat în aceste prime zece minute de joc. Uluitor procentaj, nu-i aşa?

 

Ana Maria Chirilă a cam fost degeaba pe teren

 

În plus, Mihai Toma nu a putut conta decât puţine minute pe Ana Maria Chirilă, care-n ultimul timp şi-a cam pierdut „busola” şi evoluează din ce în ce mai haotic. Ex-arădeanca a făcut din te miri ce patru greşeli din primele 8 minute de joc şi a fost nevoie să fie înlocuită imediat cu Alina Funieru. La 3 minute de la reluarea sfertului al doilea, reintrodusă pe teren când Olimpia avea de executat două aruncări libere, pentru a recupera repede mingea şi a declanşa un contraatac, Chirilă a făcut şi-a cincia greşeală personală. A avut o clipă mingea, a bâlbâit-o, a scăpat-o pe jos, iar apoi a faultat-o pe jucătoarea adversă şi a fost astfel eliminată definitiv de pe teren. În aceste condiţii, le-a fost uşor oaspetelor să zburde practic pe teren şi să-şi adjudece şi al doilea sfert cu 20-9, astfel că la vestiare, bucureştencele au intrat cu un avantaj liniştitor (34-16).

Doar Laura Bocoş s-a luptat

În al treilea sfert, vâlcencele au jucat mai aproape de ce trebuia, au înscris aproape cât în primele 20 de minute la un loc şi au dat impresia că ar putea reveni în joc. În defensivă, CET Govora s-a comportat însă în continuare destul de rău, la aruncări libere de asemenea nu s-a produs nici o îmbunătăţire, iar scorul s-a mărit la 57-31 înaintea ultimelor zece minute de joc. Probabil, văzând că nu pot face nimic pentru a întoarce rezultatul, vâlcencele au lăsat garda jos, iar Olimpia s-a detaşat astfel la o diferenţă neverosimilă de scor. De data aceasta, nici Georgeta Ştefan, mult lăudată pentru evoluţiile din partidele cu Rapid, CSU Oradea şi ICIM Arad, nu a mai făcut nimic special, a înscris doar 2 puncte, şi acelea din aruncări libere, în ultimul sfert, iar în rest doar s-a plimbat pe teren. Ca şi Cristina Duma sau Janina Simionca de altfel, jucătoare care-ar fi trebuit să dea tonul într-un meci atât de dificil, graţie experienţei lor. Singura jucătoare care-a contat din tabăra noastră a fost Laura Bocoş, dar ce ne facem la anul dacă şi ea va pleca, aşa cum s-a zvonit, una dintre echipele care-o doresc fiind chiar Olimpia? În final, a fost eliminată şi Alina Funieru, un lucru mai rar ca ambii pivoţi de la CET Govora să fie eliminaţi în acelaşi meci, iar bucureştencele au învins cu 72-48, un scor care, din păcate pentru noi, chiar dacă ne doare, reflectă cât se poate de exact realitatea din teren.

 

Olimpia a venit cu două echipe

 

Chiar dacă CET Govora a făcut cel mai slabă evoluţie pe teren propriu din acest campionat, se poate spune că, într-adevăr, spre deosebire de meciurile cu Sportul şi Rapid, în faţa Olimpiei chiar nu se putea face nimic. Edificator în acest sens este momentul când, în sfertul al patrulea, antrenorul Dan Braşoveanu şi-a permis să facă o schimbare uluitoare, înlocuind toate cele cinci jucătoare de pe teren cu altele de pe banca de rezerve, iar noile intrate nu au fost cu nimic mai prejos decât celelalte. Este clar că noi chiar că nu puteam spera la mai mult, pentru că nu avem nici măcar o echipă întreagă.

Au marcat pentru CET Govora: Laura Bocoş – 19 puncte, Ana Maria Chirilă – 2, Alina Funieru – 4, Cristina Duma – 6, Irina Borş – 2, Janina Simionca – 2, Andra Haas – 6, Bianca Barbu – 5, Georgeta Ştefan – 2. Singura jucătoare pe care Mihai Toma nu a introdus-o pe teren a fost Magda Niţu.

De la Olimpia s-au remarcat în mod special Olga Kudryavtseva – 22 puncte şi Florina Diaconu – 10 (2×3).

 

Someşul Dej – CET Govora

 

Gata cu gluma!

 

* după trei eşecuri consecutive, elevele lui Mihai Toma trebuie să câştige neapărat la Dej

 

În cădere liberă, după cele trei înfrângeri consecutive din Divizia A, fetele de la CET Govora se vor deplasa la finele acestei săptămâni la Dej, pentru o partidă în compania unei echipe care nu a cunoscut încă gustul dulce al victoriei. Prin prisma acestui lucru, echipa pregătită de Mihai Toma pare favorită, dar la fel a fost şi la Iaşi, Cluj-Napoca şi Oradea, iar la final n-a reuşit să se impună. Suntem siguri însă că de data aceasta nu se va întâmpla la fel, pentru că Someşul Dej este în prezent echipa în faţa căreia chiar nu merită să te sperii.

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button