Volei

Baschetbalistii de la CSS, doar locul 6 la turneul final de juniori I

Baschetbaliştii de la CSŞ, doar locul 6 la turneul final de juniori I

 

Timp de cinci zile, în perioada 3-7 aprilie, oraşul Mediaş a găzduit turneul final al Campionatului Naţional de baschet masculin rezervat juniorilor I, o competiţie la care-a fost prezentă şi echipa Clubului Sportiv Şcolar din Rm. Vâlcea. Tinerii jucători pregătiţi de Cristian Achim au plecat la drum fără un obiectiv anume, dar cu gândul de a face o figură cât se poate de frumoasă în acest ultim act al întrecerii. „Noi ne-am depăşit deja obiectivul cu care am plecat la drum la începutul sezonului, anume să ne calificăm la acest turneu”, spunea antrenorul Cristian Achim înaintea întrecerii de la Mediaş.

 

Trei înfrângeri în grupă

Totuşi, speranţele vâlcenilor de a se întoarce acasă cu o performanţă de răsunet au fost îngreunate de tragerea la sorţi, atunci când echipa noastră a fost repartizată într-o grupă de foc, deosebit de echilibrată. Băieţii de la CSŞ au avut de jucat pe rând cu CSŞ 4 Bucureşti, LPS Oradea şi CSŞ Constanţa, toate partidele fiind pierdute. Mai întâi, a fost insuccesul cu gruparea din Capitală (68-70), datorat în mare parte prestaţiei lamentabile a arbitrilor, care-au împins de la spate echipa bucureşteană în toate meciurile jucate. Apoi a urmat înfrângerea cu LPS Oradea (85-89, după prelungiri – la finele timpului regulamentar de joc scorul era egal, 76-76), care-a aruncat echipa noastră în turneul pentru locurile 5-8. Din dorinţa de a-şi menaja elevii, Cristian Achim nu a mai forţat în ultimul meci din grupă, cu CSŞ Constanţa (66-92), iar pe teren şi-au făcut apariţia toţi jucătorii pe care i-a avut la dispoziţie.

 

Cristi Achim e mulţumit de echipa sa

Clasată ultima în seria preliminară, CSŞ Rm. Vâlcea a întâlnit în prima partidă din turneul pentru locurile 5-8 echipa clasată pe poziţia a treia în cealaltă grupă, CSŞ Târgovişte, în faţa căreia s-a impus cu 82-64. Succesul a propulsat trupa lui Cristi Achim în meciul pentru locurile 5-6, atunci când s-au înfruntat din nou cu CSŞ Constanţa. Dobrogenii i-au depăşit a doua oară pe ai noştri (95-92), reuşind astfel să ocupe locul 5 în clasamentul final al competiţiei. Pe primele patru locuri s-au clasat în ordine CSŞ Cluj-Napoca, LPS Oradea, CSŞ 4 Bucureşti şi LPS Arad.

„Nu am avut un obiectiv de îndeplinit la acest turneu. E-o mare satisfacţie pentru noi că am fost prezenţi la Mediaş. Sigur că puteam mai mult, dar am plătit tribut atât prestaţiei arbitrilor, cât şi ghinionului. Aşa cum s-a mai întâmplat, aveam chiar şanse să trecem de orice echipă deşi eram dezavantajaţi de arbitri, dar mingea practic nu a prea vrut să intre în coş. În plus, am avut parte de o grupă foarte grea. Dacă am fi nimerit în cealaltă grupă, unde era o singură echipă puternică, anume cea din Cluj-Napoca, de altfel câştigătoarea titlului naţional, poate că am fi ajuns până în semifinale”, a declarat la întoarcere antrenorul Cristian Achim.

 

Doi vâlceni au fost remarcaţi

Chiar dacă au terminat competiţia abia pe locul 6, echipa vâlceană a avut totuşi şi o mică satisfacţie, legată de jucătorii săi. Astfel, Dragoş Andrei, cel mai constant şi mai eficace baschetbalist de la CSŞ a primit trofeul şi diploma destinată celui mai bun marcator al întrecerii de la Mediaş, tot el fiind inclus de către organizatori şi-n formula de bază a turneului (cei mai buni cinci jucători). În plus, Lucian Chiroff a fost recompensat la rândul său cu titlul de „speranţa turneului”.

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button