Social

Nota 11 pentru Gutău! Ideea de a duce candele la cele 18.000 de morminte din Râmnic, extraordinară!

Vâlcenii care, în fiecare an, de Înviere, obișnuiau să ducă lumină la mormintele celor dragi, au avut parte aseară de o surpriză deosebită. Gândindu-se că, din cauza restricțiilor de circulație, oamenii nu mai pot face acest lucru, Mircia Gutău, primarul Râmnicului, a luat o decizie extraordinară, pentru care a câștigat enom, recunoștința și respectul tuturor.


O iniţiativă personală a primarului Mircia Gutău: în noaptea de Înviere – lumină la toate locurile de veci din cimitirele Râmnicului!

În condiţiile în care, la aceste Sărbători Pascale, restricţiile de acces în cimitire au rămas în vigoare şi în virtutea tradiţiei creştin-ortodocşilor – de a aprinde în noaptea de Înviere o lumânare la mormintele celor dispăruţi, primarul Mircia Gutău a avut ideea de a aduce o alinare în sufletele celor care nu vor putea face un astfel de gest. Edilul-şef a achiziţionat din banii săi aproape 18.000 de candele care au fost aprinse la toate mormintele din cele 11 cimitire de pe teritoriul municipiului Râmnicu Vâlcea. Acţiunea s-a derulat în după-amiaza zilei de sâmbătă, 18 aprilie, cu ajutorul salariaţilor de la Pieţe Prest SA – în cele două mari cimitire publice ale municipiului, ”Cetăţuia” şi ”Sfântul Ioan”, administrate de această societate – sau de către voluntari ai parohiilor ce gestionează cimitirele parohiale, astfel încât, în noaptea de Înviere, toate locurile de veci unde se odihnesc rudele râmnicenilor au avut câte o candelă aprinsă. Iniţiativa primarului Mircia Gutău a primit binecuvântarea ÎPS Varsanufie, care l-a felicitat pentru implicare. Într-adevăr, ce să mai zici decât… nota 11!?

 

Articole Similare

Back to top button