Liga 6

Minerul Berbeşti a câştigat primele două meciuri amicale ale verii, cu Alunu şi Lăpuşata

* urmează confruntarea cu Unirea Tomşani

Minerul Berbeşti s-a salvat de la retrogradare, iar în noul sezon va activa tot în Liga a IV-a, unde va avea ca obiectiv accederea în play-off. Pentru a avea un parcurs mai bun în campionat decât în precedenta stagiune, oficialii formaţiei din Berbeşti şi-au luat din timp măsuri. „Am început pregătirile. Avem deja două meciuri amicale disputate, ambele pe teren propriu. În primul am jucat cu Olteţul Alunu, iar apoi am înfruntat Inter Lăpuşata. Le-am câştigat pe amândouă. Nu sunt concludente rezultatele. Cei de la Alunu, de exemplu, nu au avut echipa completă. În meciul cu Lăpuşata ne-am impus cu 5-3. Duminică vom juca din nou. De această dată, în deplasare, cu Unirea Tomşani. Pentru săptămâna viitoare, nu am stabilit nimic. Oricum, vrem să avem câte un amical în fiecare week-end, până la începerea campionatului”, a spus Laurenţiu Gherghe, reprezentantul formaţiei Minerul Berbeşti. De asemenea, acesta a precizat că-şi doreşte consolidarea lotului. „Nu am pierdut nici un jucător în această vară. Este posibil, totuşi, să ne despărţim de câţiva. Dar vrem să facem şi transferuri. Suntem în discuţii cu Elvis Dobroiu şi Bogdan Nica, de la Unirea Tomşani. De asemenea, ne mai dorim doi jucători de la Livezi, pe Cosmin Bădiţoiu şi Andrei Cotolan, dar şi pe Mihai Dinuţoiu, de la Alunu. În plus, mai revine un jucător, Marius Voicu. El e al nostru, dar a fost plecat în străinătate”, a mai declarat Laurenţiu Gherghe. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button