Liga IV

Minerul Berbeşti a câştigat Memorialul „Nicolae Manea”

Duminică, 11 iulie, a avut loc în comuna Măldăreşti, cea de-a opta ediţie a Memorialului „Nicolae Manea”, o competiţie de fotbal la care s-au aliniat patru echipe: Progresul – în calitate de organizatoare, Minerul Berbeşti, Măgura Slătioara şi Montana Izvoru Rece. Turneul a fost adjudecat în final de către „ortacii” lui Vasile Ilinca, aceştia câştigând cu scorul de 6-1 primul meci disputat în compania celor de la Măgura Slătioara şi cu 4-2 finala disputată împotriva grupării-gazdă, Progresul Măldăreşti. De asemenea, „minerul” Robert Ilinescu – zis „Basculă” – a primit premiul de golgheterul memorialului, cu patru goluri marcate în două meciuri, iar Cosmin Codin (legitimat la Olteţul Alunu) a fost declarat cel mai bun portar, având toate şansele să îmbrace din august tricoul echipei din Berbeşti. De asemenea, Vasile Ilinca a primit şi el distincţia rezervată celui mai bun antrenor. „Aş dori să le mulţumesc pentru susţinerea acordată consilierilor Victor Ghişoiu si Ion Cicu, precum şi arbitrilor Adelina Nistor, Constantin şi Alexandru Terteci şi lui Tică Nistor”, ne-a declarat Cristi Aldea, delegatul formaţiei Progresul Măldăreşti.

Un „ortac” a ajuns în Liga a II-a

Recent, Dragoş Teodorescu (jucător care a activat până în vară la Minerul Berbeşti, ca mijlocaş stânga) a reuşit să semneze un contract de colaborare cu echipa de Liga a II-a, CS Brăila. Teodorescu nu este un unicul fotbalist din „ocna” lui Vasile Ilinca dorit de grupări care evoluează în divizii naţionale, printre cei care s-ar putea regăsi din august la un nivel superior s-ar putea număra şi fundaşul central Ionuţ Vladu. „Dragoş e un fotbalist profesionist, căruia îi place mult să se pregătească, chiar şi peste programul de antrenament. De multe ori, se antrenează şi singur, atât de ambiţios este. Are o condiţie fizică bună, aleargă foarte mult”, ne-a declarat antrenorul Minerului Berbeşti. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button