Liga Nationala

Meci de foc pentru ”municipale” în primele zile din 2022. Vicecampioana vine în ajunul Bobotezii în Sala ”Traian”!

După Memorialul ”Constantin Tită”, handbalistele de la SCM vor beneficia de doar două zile de pauză. Imediat după Revelion se întorc pe teren pentru a pregăti primele meciuri oficiale din 2022. În ajunul Bobotezii, pe 5 ianuarie, elevele lui Bent Dahl vor înfrunta vicecampioana României, pe Mianur Baia Mare, formaţie care a avut o primăr parte a sezonului mai slabă. A câştigat doar cinci meciuri din nouă disputate. E pe locul 8. Totuşi, diferenţa faţă de podium este minima. Formaţia maramureşeană e la doar patru puncte în spatele SCM-ului şi campioanei en-titre, CSM Bucureşti, echipe aflate pe locurile 2-3. Pentru ”municipale” se anunţă un meci de foc. Partida dintre SCM şi Minaur Baia Mare va putea fi urmărită din faţa micilor ecrane, în direct, pe TVR 1, miercuri, 5 ianuarie, de la ora 18.00, dar şi din Sala Traian. Accesul spectactorilor e permis, cu respectarea normelor sanitare în vigoare şi în limita capacităţii impuse. Următoarea partidă din campionatul intern va fi în deplasare, cu Știinţa Bucureşti, penultima clasată şi va conta pentur etapa a XI-a. Miercuri, 19 ianuarie (de la ora 18.00), la Vâlcea vine Gloria Bistriţa (meciul va fi, de asemenea, transmis pe TVR 1), iar pe 29 ianuarie, în Capitală, în ultima etapă din tur, Iryna Glibko şi colegele sale vor juca derby-ul cu prima clasată, Rapid Bucureşti. Partida va fi într-o zi de sâmbătă, de la ora 15.30.

Articole Similare

Back to top button