Alte sporturi

Marinela Mazilu pleacă în America

Datorită faptului că România nu are în momentul de faţă o pârtie omologată pentru întrecerile de bob şi skeleton, campionatele naţionale rezervate acestor sporturi s-au desfăşurat recent în Austria, la Igls. La această importantă competiţie a participat şi atleta Marinela Mazilu, care a realizat o performanţă remarcabilă. Fosta elevă a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” a devenit triplă campioană naţională, la nivel de junioare, tineret şi senioare după ce a scos un timp de 55,40 secunde la întrecerea de skeleton. În această săptămână, vâlceanca va pleca în America, unde urmează să participe la o serie de competiţii pregătitoare pentru Jocurile Olimpice de Iarnă de la Vancouver. „Din moment ce a reuşit astfel de performanţe, consider că Marinela Mazilu este cel mai bun produs al României la skeleton. A dat dovadă de mare ambiţie, tehnică şi cel mai important, curaj, pentru că ai nevoie de foarte mult curaj pentru a practica skeletonul. Imaginaţi-vă că în timpul concursurilor, un sportiv se deplasează la viteze de aproximativ 120 km/h având capul înainte. Marinela a învăţat foarte bine acest sport şi sper să facă o figură frumoasă la Vancouver”, ne-a declarat Mihai Despoiu, antrenor al secţiei de atletism a CNMB Rm. Vâlcea. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button