AdministratieAdministratie

Mai multă siguranță, la Drăgoești! 20 de camere de supraveghere și alte patru rutiere au fost montate pe raza localității! Pe 1 iunie, eveniment deosebit, cu ocazia inaugurării unui nou obiectiv

În comuna Drăgoești se lucrează de zor pentru finalizarea altor obiective importante pentru comunitate care vin în continuare zecilor promovate în anii trecuți de primarul Gheorghe Melente și echipa sa administrativă. Șantierul rămâne deschis pentru proiectul de modernizare a infrastructurii rutiere, mai exact de extindere a rețelei de drumuri. Investiția se derulează prin Ministerul Dezvoltării, programul Anghel Saligny. Se toarnă asfalt pe aproape 4 kilometri. Este vorba despre 10 străzi care formează o centură ce permite ocolirea DJ 678. Totodată, s-a încheiat deja proiectul pe GAL, pentru implementarea unui sistem de supraveghere video.

Am finalizat proiectul de amplasare camere supraveghere în localitate. Au fost montate 20 camere de supraveghere în toate intersecțiile și 4 camere rutiere (n.r. – care înregistrează numerele de înmatriculare) la toate intrările în comună. Acest proiect este finanțat cu fonduri europene prin GAL și asigură ordinea și protecția cetățenilor. Toate camerele care cuprind și proprietățile cetățenilor sunt bruiate și nu produc disconfort cetățeanului”, a precizat primarul.

Gheorghe Melente a mai făcut cunoscut faptul că în scurt timp va fi dat în folosință și noul parc de joacă de lângă Primărie. Acest lucru se va întâmpla pe 1 iunie, când copiii vor avea parte și de alte surprize plăcute.

Articole Similare

Back to top button