Alte sporturi

Luptătorii de la CS Chimia s-au evidenţiat la Campionatul Naţional de MMA de la Bucureşti

* Ştefan Serafim şi Ovidiu Cojocaru, sportivi pregătiţi de Constantin Daneş,  au terminat concursul pe podium * Luana Bodescu este o altă sportivă de la secţia de kempo a clubului vâlcean care a obţinut performanţe notabile în 2013

Recent, la Bucureşti s-a desfăşurat Campionatului Naţional de MMA (Mixed Martial Arts), care reprezintă un sport de luptă full contact, în care sunt permise mai multe tehnici, atât în picioare, cât şi la sol. Printre alţii, la concursul din Capitală s-au regăsit şi câţiva dintre luptătorii clubului Chimia, de la secţia de kempo. Este vorba despre Ştefan Serafim şi Ovidiu Cojocaru, sportivi pregătiţi de Constantin Daneş. Rezultatele obţinute de aceştia, dată fiind dificultatea competiţiei şi faptul că a fost dedicată seniorilor, au reprezentat cu adevărat o performanţă. Serafim, la categoria 60 de kilograme, a cucerit medalia de argint, iar Cojocaru, la 90 kilograme, a luat bronzul. La proba pe echipe din cadrul Cupei României, cei doi vâlceni au ocupat locul secund, la sol. La întrecerea de la Bucureşti au fost prezenţi în jur de 80 de luptători, de la cele mai importante cluburi din ţară, care au secţii specializate pe acest sport.
În afara celor doi şi a altor luptători, la CS Chimia mai este legitimată şi Luana Bodescu, sportivă care se regăseşte tot la secţia de kempo, coordonată de Constantin Daneş. Aceasta este una dintre cele mai bune reprezentante ale clubului vâlcean, în sportul românesc, de performanţă. O dovadă a valorii sale o reprezintă şi numeroasele convocări la loturile naţionale, finalizate cu participarea la campionatele europene şi mondiale. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button