Diverse

”Le mulţumesc băieţilor pentru că au aşteptat până în ultima clipă. Îmi pare rău pentru echipă, pentru grupul frumos pe care-l creasem”

Deşi aşteptările erau altele, doar şase locuri au rămas vacante pentru Liga a III-a. Unul dintre ele a fost ocupat de Flacăra Horezu. Minerul Costeşti se afla, de asemenea, pe lista de aşteptare. Dacă ar mai fi rămas alte două locuri disponibile, ar fi continuat în Liga a III-a. Era pe locul 7, în baza criteriilor luate în calcul. Porţile nu sunt definitiv închise. Până când nu va fi anunţată componenţa seriilor, nu e nimic 100% sigur. Însă oficialii şi jucătorii nu-şi mai pot face planuri comune. ”Au început să plece din băieţi. Sunt toţi căutaţi. Nu putem să-i ţinem la nesfârşit. Sper să aleagă bine. Ce mai e de spus acum? E vina noastră. Puteam obţine mai mult, cel puţin în partea a doua a sezonului. Ne-au scăpat printre degete nişte puncte care puteau conta acum, după finalul sezonului. Îmi pare rău pentru echipă, pentru grupul frumos pe care-l creasem. Sunt băieţi de calitate. Le mulţumesc pentru că au aşteptat până în ultima clipă. Şi-au dorit să continuăm împreună. Asta e viaţa. Mergem înainte. Toţi sunt jucători care pot continua la Liga a III-a. Au oferte, dar ei sunt în măsură să vorbească despre viitorul lor”, a precizat Marius Vlădoi, oficialul de la Costeşti.

Articole Similare

Back to top button