AdministratieFără categorie

La Lădeşti, încep lucrările la terenul de fotbal de lângă târg, căminul cultural şi sensul giratoriu din intersecţia DN 65 C cu DJ 676

1 Lixandru LadestiDupă ce, de curând, primarul Ion Lixandru a reuşit să finalizeze lucrările de extindere a sistemului de alimentare cu apă, în comuna Lădeşti, cam toţi localnicii au posibilitatea să-şi racordeze gospodăriile la reţea. „Nu mai există zone în care să nu avem alimentare cu apă. Doar satul Olteanca a rămas nerezolvat. Acolo, sunt puţine familii şi este la trei dealuri de centrul comunei. De aceea, este greu să facem un proiect care să atragă suficiente puncte pentru a primi finanţare. Ne vom consulta cu cetăţenii de acolo şi, dacă se doreşte neapărat această investiţie, va trebui să găsim o soluţie din bugetul local”, a anticipat primarul din Lădeşti.

Ion Lixandru a reamintit că sistemul de apă din comuna sa are două puţuri forate şi două staţii, una de captare şi alta de pompare. Alesul PNL a mai făcut cunoscut că, în această primăvară, ar dori să înceapă lucrările de modernizare a terenului de fotbal de lângă târg. Urmează, de asemenea, să demareze execuţia sensului giratoriu de la intersecţia DN 65 C cu DJ 676. „Un alt proiect important vizează modernizarea căminului cultural. Acum, lucrăm la expertiză, la studiul de fezabilitate şi sperăm să obţinem finanţare prin Compania Naţională de Investiţii (CNI)”, a completat primarul Ion Lixandru.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button