Politica

Jurcan şi Bulacu nu-şi dau la gioale. N-au încă motiv

Romulus Bulacu, prim-vicepreşedintele PD-L Vâlcea, infirmă zvonurile potrivit cărora ar fi decis să intre în lupta internă pentru şefia partidului împotriva lui Dorel Jurcan. Acesta susţine că, în acest moment, nu se poate pune problema unor lupte interne şi mai ales a unor decizii, pentru că „democrat-liberalii încă îl aşteaptă pe Mircia Gutău să se întoarcă”.

Bulacu este convins că cei care lansează astfel de zvonuri vor să bage scandal între membrii PD-L. „Am tot văzut în ultima perioadă că se speculează pe marginea acestui subiect. Nu am spus niciodată că voi candida pentru şefia PD-L şi mai ales într-un moment delicat cum este acesta. În PD-L, nu există lupte interne şi toţi sperăm ca Mircia Gutău să revină alături de noi cât mai curând”, spune  prim-vicepreşedintele PD-L Vâlcea. Totuşi, în cazul în care Mircia Gutău nu va mai candida la următoarele alegeri pentru şefia PD-L, există posibilitatea ca Bulacu să se înscrie în cursă. „Mă voi gândi la această posibilitate numai dacă Mircia Gutău nu va mai candida. Momentan, nu ne grăbim să alegem altă conducere pentru că deja avem una foarte bună şi unită”, adaugă Bulacu. Totuşi democrat-liberalii recunosc că pierderea lui Gutău îi va afecta foarte mult, chiar dacă mulţi s-au bucurat că au drum liber spre anumite funcţii. „Este clar că toţi avem de pierdut fără Gutău. El a condus cu mână forte organizaţia şi primăria”, completează Bulacu. Dacă alegerile interne nu reprezintă acum o problemă pentru pedelişti, cele pentru conducerea primăriei le dă destulă bătaie de cap. PD-L va realiza un sondaj de opinie pentru a-şi desemna candidatul pentru funcţia de primar al Râmnicului.

Alexandra Ionescu

Articole Similare

One Comment

  1. Nu isi vor da in viitorul apropiat insa in PDL cu siguranta se vor isca niste conflicte puternice. Cazul Gutau a bulversat tot in PDL

Lasă un răspuns

Back to top button