Ancheta

Încearcă Costi Rădulescu să acopere ilegalităţile lui Pârvu?

• la DGASPC, se verifică doar ultimii 2 ani

Consilierul judeţean PSD Constantin Pârvu face parte de foarte mult timp din structurile de conducere ale DGASPC Vâlcea. În perioada 2012-2014, politicianul a fost şi acţionar în firma Infotour SRL, care, ca şi „geamăna” ei, Atlas Tour SRL, a făcut afaceri cu „Protecţia Copilului”. Cele două societăţi au avut contracte de miliarde, banii primindu-i în general pentru servicii de legătorie, arhivare şi computere.
Sigur că directorul Nicolae Badea ar fi făcut mai bine dacă ar fi direcţionat sumele respective către centrele de îngrijire din judeţ, în care – aşa cum au dezvăluit Cătălin Tolontan şi alţi colegi de-ai săi din presa centrală – sunt mari probleme. Aceste probleme fac acum obiectul unor cercetări penale şi unor anchete interne ale Consiliului Judeţean Vâlcea. Deci şi preşedintele Costi Rădulescu a făcut un fel de comisie care să verifice neregulile din curtea DGASPC, numai că perioada de „referinţă” o reprezintă ultimii 2 ani. De ce nu ultimii 5 sau 6? Păi, cel mai probabil, din cauza situaţiei lui Pârvu, care a fost incompatibil până acum 3 ani. Infotour SRL a făcut afaceri şi cu alte unităţi subordonate Consiliului Judeţean şi cu primăriile vâlcene. Conform legii, acest SRL şi toate contracte sale cu statul trebuiau să apară în declaraţiile de interese ale politicianului, care, conform datelor furnizate de Registrul Comerţului, a fost acţionar cu 50 % în perioada 2012 – 2014. Având în vedere toate aceste lucruri, bănuim că şeful CJV încearcă cumva să-şi salveze colegul de partid, însă dacă Agenţia Naţională de Integritate şi alte instituţii îşi fac datoria, cum ar fi normal, adevărul tot va ieşi la iveală. Singura diferenţă va fi că, alături de Constantin Pârvu şi Nicolae Badea, se va face de cacao şi Costi Rădulescu, omul care, în iunie 2016, promitea altceva în legătură cu DGASPC Vâlcea şi cu centrele de recuperare şi îngrijire a copiilor din judeţ.
Să nu uităm că noua conducere a Consiliului Judeţean nu a luat măsuri la „Protecţia Copilului” nici după ce, în presă, a apărut protocolul încheiat de directorul Badea cu fundaţia familiei sale – Pater Pio. Pe acest subiect, a luat atitudine un singur politician, fostul deputat Romeo Rădulescu. La vremea respectivă, reacţia sa a deranjat enorm căpuşele de la DGASPC, iar mai târziu sistemul din Vâlcea l-a taxat. Din păcate, aşa funcţionează lucrurile în acest judeţ.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button