Liga Nationala

Încă o handbalistă vâlceană ajunge sub comanda lui Gheorghe Tadici, la Zalău

HC Zalău încearcă să-şi consolideze lotul pentru sezonul viitor. Printre jucătoarele pe care managerul Gheorghe Tadici şi le doreşte se află şi Dana Băbeanu Todor, vâlceancă la origini, handbalistă cu experienţă, care a mai evoluat, în trecut, pentru formaţia sălăjeană. La nivel de senioare, aceasta şi-a început cariera la Oltchim, fiind cooptată în lot în sezonul 2007-2008. Ulterior, până în 2011, a jucat pentru Zalău sub formă de împrumut de la echipa vâlceană. A revenit la poalele Capelei, dar după numai un an s-a despărţit din nou de Oltchim, iar ulterior nu s-a mai intersectat cu Vâlcea decât din postura de adversară. A mai jucat în Liga Florilor la Craiova şi Roman, la Gloria Bistriţa, iar din 2019 evoluează pentru Rapid. Daniela Todor (în vârstă de 32 de ani), şi-a împlinit şi visul de a deveni mămică. Are un băieţel care a venit pe lume la finalul anului 2017. La Zalău se mai află alte două vâlcence, portarul Raluca Kelemen şi extrema Cristina Mitrache.

”Suntem în tratative cu câteva jucătoare, iar cu Daniela Băbeanu am semnat un precontract, urmând ca până în 15 mai să semnăm contractul final. Ea a mai fost la Zalău unde a avut evoluţii bune şi drept urmare, de aici a fost convocată la Naţională şi apoi a plecat la echipe importante din Liga Naţională”, a declarat Gheorghe Tadici, cu privire la transferul Danei Băbeanu, pentru Sportul Sălăjean.

Articole Similare

Back to top button