Liga Nationala

FRH a decis: Campionatul intern, restructurat

Săptămâna trecută, membrii Consiliului de Administraţie ai Federaţiei Române de Handbal au votat micşorarea numărului de echipe din Liga Naţională feminină, începând cu sezonul 2012-2013.

Astfel, de la 14 echipe, câte aliniază în prezent, campionatul intern va avea 12 echipe, care vor juca după sistemul tur-retur, urmat de play-off şi play-out. În play-off vor ajunge primele şase clasate la finalul sezonului regulat, care se vor lupta pentru titlul naţional şi pentru un loc în cupele europene, iar ultimele şase echipe vor lupta pentru evitarea retrogradării. Patru formaţii vor ajunge în final în Divizia A de handbal feminin. Sistemul este mai potrivit, dar nu tocmai aşa cum şi-ar fi dorit conducerea CS Oltchim. Formaţia vâlceană s-a numărat printre echipele care s-au plâns că actualul sistem, cu 14 grupări în Liga Naţională, este nepotrivit, întrucât fondul jucătoarelor de valoare este scăzut, nu există competitivitate şi pentru îmbunătăţirea situaţiei a propus un sistem competiţional care să fie gândit pentru opt echipe. „Pentru Oltchim era şi mai bine dacă se accepta varianta cu şi mai puţine echipe în Liga Naţională. Dar, până la urmă, este bine şi aşa, cu 12 echipe. Lupta va fi mai strânsă pentru că un sfert dintre echipe nu-şi vor mai permite să piardă puncte aşa uşor. În joc sunt locurile pentru cupele europene, dar mai apare şi problema celor patru echipe care vor retrograda şi nimeni nu cred că-şi va mai permite, în aceste condiţii, să se gândească la posibile aranjamente”, a spus vicepreşedintele CS Oltchim, Petre Berbecaru.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button