Fără categorieLiga IVFotbal

Fotbaliştii de la CN „Gib Mihăescu” Drăgăşani şi-au reluat pregătirile la finele săptămânii trecute

 Florin LupuDin acest sezon, Colegiul Naţional „Gib Mihăescu”, din Drăgăşani, a înscris o echipă de fotbal în campionatele judeţene. Trupa pregătită de Florin Lupu evoluează în Seria Sud din Liga a IV-a, iar după primele 15 etape are şanse reale de a se califica în play-off. În acest moment, drăgăşănenii ocupă poziţia a şaptea, cu 19 puncte în cont, distanţa faţă de locul 4 (pe care se află Inter Suteşti) fiind de două puncte, iar faţă de locul 5 de numai o „lungime”. „După un start mai slab, ne-am revenit, iar acum suntem în cărţi pentru play-off. Am pierdut primele patru meciuri din campionat, deoarece am contat pe vreo cinci fotbalişti de 15 ani în teren, inclusiv portarul, şi încă trei de 16 ani. În acea perioadă, cel mai în vârstă jucător al nostru avea 20 de ani.

După aceea, am reuşit să mai completăm rândurile şi să ne aşezăm mai bine în teren, pe posturi, astfel că au apărut şi rezultatele mai bune. Dovada progresului nostru este aceea că au apărut şi câteva rezultate pozitive, chiar în compania unor echipe din fruntea clasmentului. Printre altele, am învins şi liderul Căpşunarii Buneşti, atât în tur, cu 4-2 pe teren propriu, cât şi în retur, cu 3-2 în deplasare. De asemenea, am mai învins pe FC Păuşeşti Otăsău şi Inter Suteşti. Am câştigat puncte importante cu echipele din frunte şi chiar merităm să accedem în play-off după rezultatele astea”, a subliniat Florin Lupu.

Florin Lupu, antrenor CN „Gib Mihăescu”:
„Obiectivul nostru pentru acest sezon: calificarea în play-off”

Drăgăşănenii pot urca în Top 5, mai ales pentru că şi programul lor din ultimele runde ale sezonului regulat este mult mai avantajos decât al adversarelor. „Mai sunt trei meciuri de disputat şi sperăm să le câştigăm pe toate. Vom mai juca în deplasare la Olt Tisa Oteşani şi pe teren propriu cu Oltul Drăgoeşti şi Victoria Frânceşti. Ar fi un program lejer, putem să obţinem chiar nouă puncte. Cu siguranţă, dacă obţinem rezultate favoabile în toate, ne vom clasa la final în Top 5, putem să prindem chiar locul 4. Acesta ar fi obiectivul nostru, să ne calificăm în play-off. Consider însă că toate echipele, până la locul 9, inclusiv, mai au şanse de calificare şi depind de rezultatele din ultimele trei runde, pentru că diferenţele de puncte dintre ele sunt minime”, a menţionat antrenorul echipei din Drăgăşani. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button