Fără categorieLiga IVFotbal

Oficialii de la FC Păuşeşti Otăsău vor realiza transferuri importante în această iarnă

toabes pausesti otasau* printre alţii, se poartă negocieri cu un atacant experimentat care a evoluat în fosta Ligă a IV-a

FC Păuşeşti Otăsău (locul 2 în Seria Sud din Liga a IV-a) încă nu şi-a reluat pregătirile pentru cea de-a doua parte a sezonului. Însă, potrivit informaţiilor oferite de delegatul Iulian Toabeş, jucătorii nu sunt rupţi total de fenomen în această perioadă. Majoritatea sunt componenţi ai unor formaţii de fotbal în sală, care participă la diferite competiţii în judeţ, deci nu şi-au întrerupt deloc activitatea pe durata iernii. Echipa din Păuşeşti Otăsău se va reuni oficial abia la începutul lunii februarie.

Costantin Uţă a revenit acasă după împrumutul la AS Băile Olăneşti

Iulian Toabeş a mai precizat că sponsorii Sorin Roiban, Gabriel Gruianu şi viceprimarul Cătălin Avan intenţionează să întărească semnificativ lotul în această iarnă, în tentativa de a reuşi promovarea în Superligă. „Avem câteva transferuri importante în plan. Astfel, ne vom întări în primul rând cu fundaşul central Constantin Uţă, care era jucătorul nostru, dar care a evoluat până acum, sub formă de împrumut, la AS Băile Olăneşti. Pe de altă parte, am mai avut nişte discuţii şi cu un atacant care a evoluat până anul trecut în Liga a IV-a, dar care între timp nu a mai jucat nicăieri. Sper să ne înţelegem şi să-l legitimăm la FCPO din această iarnă. În plus, vrem să mai transferăm un mijlocaş central şi un atacant. Mai avem în vedere şi nişte jucători tineri din comună, care sunt talentaşi şi pot fi incluşi în lotul lărgit, pentru a prinde ceva experienţă. Nu vor fi titulari, dar e important pentru ei să vină lângă seniori şi să crească, să progreseze”, ne-a declarat Toabeş.

Iulian Toabeş, delegat FC Păuşeşti Otăsău:
„Va fi o onoare să ne numărăm, chiar şi pentru un sezon, printre primele 12 echipe ale judeţului”

„În ceea ce priveşte obiectivul, ţin să precizez că nu renunţăm la lupta pentru promovare. Ne vom bate în continuare pentru primele două locuri, urmând să decidem în vară dacă e să facem saltul în Superligă. Oricum, nu ţinem neapărat să promovăm, mai ales că anul viitor va fi o Superligă foarte grea, cu doar 12 echipe, deci va fi aproape imposibil să mai rezişti la acel nivel cu un buget redus. Dar, dacă vom ajunge acolo, va fi o onoare pentru FCPO să se numere chiar şi pentru un sezon printre primele 12 echipe ale judeţului”, a subliniat delegatul de la FC Păuşeşti Otăsău. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button