Fără categorieLiga IVFotbal

Florea Udrea, viceprimar Galicea: „Nu ne putem considera deja campioni!”

florea udrea viceprimar comuna galiceaDeşi Topologul Galicea a dominat autoritar prima parte a sezonului, în Seria Nord din Liga a IV-a, Florea Udrea crede că jucătorii antrenaţi trebuie să fie atenţi în continuare, pentru a nu avea surpriza de a pica pe locul 2 la finalul play-off-ului! Viceprimarul din Galicea, cel care a fondat echipa Topologul în urmă cu peste un deceniu, este convins însă că Adi Glăvan & Co. vor găsi resursele necesare pentru a termina campionatul în frunte. „Mai avem de disputat încă trei meciuri din sezonul regulat, iar apoi alte opt în play-off. Competiţia nu este nici pe departe terminată, ci se află abia la jumătate, aşa că trebuie să fim atenţi în continuare. Diferenţa maximă de puncte pe care am avut-o la un moment dat (9), s-a redus în prezent la doar 6 faţă de secondanta Stejarul 2009 Vlădeşti.

Diferenţa ne asigură cât de cât o linişte, dar nu e decisivă. Mai ales că, în ultimele trei runde din sezonul regulat, le vom înfrunta şi pe principalele noastre rivale. Astfel, vom juca mai întâi, pe teren propriu, cu Luncavăţul Popeşti, iar apoi în deplasare, la Stejarul 2009 Vlădeşti. Iar cum toate meciurile din ultima perioadă au cam fost grele, se poate întâmpla orice la primăvară. Nu ne putem considera deja campioni!”, a subliniat Udrea.

Florea Udrea a fixat trei recompense financiare pentru jucătorii de la Topologul Galicea
* pentru câştigarea campionatului, pentru clasarea pe locul 2, dar şi pentru marcarea a 100 de goluri în tot sezonul

Aşa cum stă bine unei echipe care în prezent este cea mai prolifică din fotbalul judeţean, prin cele 70 de goluri pe care le-a marcat în total în 15 runde (o medie de 4,66 goluri pe meci), Florea Udrea a fixat şi un obiectiv legat de acest aspect. Astfel, dacă Topologul va marca 100 de goluri în tot sezonul, le va oferi jucătorilor o primă consistentă. Iar asta pe lângă premiul în bani promis pentru câştigarea campionatului şi pentru promovare. Udrea a mai menţionat că există o recompensă chiar şi pentru locul 2, dar mai mică. „În prezent, suntem echipa cea mai prolifică din campionatele judeţene, raportat la numărul de jocuri, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure. Jucătorii mai au doar 30 de goluri de marcat pentru a intra în posesia primei pe care le-am promis-o la începutul sezonului, dacă ating cota 100. N-ar mai fi atât de multe, dar cum în ultimele meciuri au înscris tot mai puţine cred că obiectivul stă sub semnul întrebării. Mai ales că vom mai avea încă două meciuri grele în sezonul regulat, plus că apoi va urma play-off-ul, când toate partidele vor fi mai dificile şi mai echilibrate. Aşa se întâmplă însă de regulă când eşti lider autoritar, celelalte echipe pe care le înfrunţi se mobilizează altfel şi depun toate eforturile ca să facă un meci bun împotriva ta. Asta ca să nu mai zic şi că, uneori, mai sunt impulsionate şi de celelalte rivale, ca să ne împiedice. Probabil că acele rezultate astronomice din startul sezonului s-au datorat şi faptului că marea majoritate a adversarelor nu ne-au cunoscut exact forţa de joc, ceea ce nu mai e cazul acum”, a încheiat viceprimarul Florea Udrea, fondatorul şi coordonatorul echipei Topologul Galicea. (N.C.)

Articole Similare

One Comment

  1. Le urez suces celor de la Topologul Galicea si sa dea domnul sa promoveze ca daca nu la anul va fi mult mai greu doua echipe sa se bata la promovare si rivalitatea dintre noi nu pica bine la bani care s-au investit la topologul nici nu concep sa nu promoveze in super liga noi cei de la Sporting Galicea jucam pentru faima si pentru comuna ca majoritatea jucatorilor sunt Galiceni cei de la Topologul joaca doar pentru bani.Este o mandrie sa ai doua echipe pe primul loc si sa promoveze amandoua asta denota ca avem o conducere buna la primarie si prin sprijinul domnului primar Ion Nafliu , pe care tin sa ai multumesc pentru sprijinul acordat echipei noastre si sper ca si pe viitor sa ne ajute si nu in ultimul rand ai multumim si viceprimarului Udrea pt ca a bine voit sa ne ajute cu transportul la deplasarile mai lungi ale noastre

Lasă un răspuns

Back to top button