Liga III

Flacăra Horezu a învins Gilortul Târgu Cărbunești

În weekendul care a trecut, şi Flacăra Horezu a avut un meci de pregătire, în compania celor de la Gilortul Târgu Cărbunești, impunându-se în faţa lor cu 2-1 (1-0). Pentru formaţia primarului Nicolae Sărdărescu, au marcat Gabriel Vișan (38’) şi Ciprian Dinu (48’), iar pentru oaspeţi Marius Chirică (Viespe), în minutul 88.

Scorul partidei a fost deschis de Gabi Vişan, după o centrare din corner. Fundaşul de la Flacăra Horezu a sărit excelent şi a trimis mingea cu capul în plasa porţii oaspeţilor. După pauză, Ciprian Dinu a mărit diferenţa cu un şut extraordinar, din apropierea liniei porţii. Replica Gilortului s-a lăsat aşteptată până spre sfârşitul partidei. Gorjenii au reuşit să se mobilizeze cu succes abia cu 2 minute înainte de finalul amicalului, când Marius Chirică a valorificat un contra-atac. După meci, oaspeţii au spus că, poate, altul ar fi fost rezultatul dacă i-ar fi avut în teren pe Filip, Gheorghe, Safta sau Dragoş Săulescu. Dacă şi cu parcă… :)) A doua partidă dintre Flacăra Horezu şi Gilortul este programată sâmbăta viitoare, pe 14 august a.c..

Articole Similare

Back to top button