Liga IIIFotbal

Final de poveste pentru Dăești și Horezu! ”Vulturii” și ”cocoșii” merg în play-off-ul Ligii a III-a!

Sâmbătă, 25 martie, au avut loc ”finalele” pentru play-off în Seria a VI-a a Ligii a III-a. Trei meciuri erau cu însemnătate pentru Vâlcea, cea de la Craiova, dintre satelitul Universității și Flacăra Horezu, cea de la Fedeleșoiu, între Viitorul Dăești și Minerul Costești și partida de la Potcoava, dintre Petrolul și Cetatea Tr. Măgurele. Calculele, pentru ca ”vulturii” și ”cocoșii” să meargă împreună în careul de ași păreau complicate și greu de ”rezolvat”. Dacă Cetatea învingea la Potcoava, una dintre Flacăra sau Viitorul rămâneau în afara play-off-ului.

Petrolul a dat o mână de ajutor Vâlcii și a obținut un succes nesperat în fața celor de la Tr. Măgurele. Oltenii au câștigat cu scorul de 2-0 partida cu Cetatea. Dăești și Horezu și-au făcut și ele datoria în ultima etapă din sezonul regular. Formația pregătită de Cristi Munteanu și Alin Bunescu a câștigat cu 6-0 duelul cu Minerul Costești, iar gruparea antrenată de Adi Popa și Marian Deaconescu s-a impus în Bănie cu 3-2, după ce a fost condusă cu 2-0. Așadar, în play-off vom avea două echipe vâlcene (Dăești și Horezu) și alte două din Teleorman (Alexandria și Roșiori). Revenim cu detalii!

Articole Similare

Back to top button