Liga IV

Fernando Marinescu, hat-trick pentru Galicea. Sporting a revenit pe podium

Etapa intermediară a fost de bun augur pentru Sporting Galicea. Formaţia coordonată de Claudiu Voica a reuşit să facă uitat eşecul din runda precedentă, cu AS Bărbăteşti şi a recuperat cele trei puncte pierdute pe ”teren propriu” (la Băbeni) în deplasarea de la Păuşeşti Măglaşi. Sporting s-a impus cu 7-4 la Păuşeşti Măglaşi. Din tabăra celor de la Galicea, Fernando Marinescu, golgheterul de serviciu, şi-a trecut în cont hat-trick-ul, iar Daniel Neaţă a fost autorul unei ”duble”. A mai înscris ”Băse” Rizoiu, din penalty, iar pe lista marcatorilor echipei oaspete şi-a mai făcut loc şi un jucător al gazdelor, care a trimis balonul nefericit, în propria poartă.

”La Băbeni, cu AS Bărbăteşti, am pierdut din cauza unor circumstanţe nefericite. Nu a putut să ajungă la meci Claudiu Voica şi fiecare a cam făcut ce a vrut. Acum a fost alături de noi. Ne-am mobilizat şi chiar dacă ne-am dus la Păuşeşti Măglaşi în doar 12 jucători, cu o singură rezervă, am reuşit să controlăm jocul, să obţinem un rezultat pozitiv şi înscriem din nou peste 5 goluri. Salutăm şi revenirea colegului nostru, Ciprian Cruceru. «Ceas» s-a accidentat la un meci amical. A avut o entorsă de gradul 3 şi nu a jucat deloc în acest sezon. A intrat pe teren în repriza a doua a meciului de la P. Măglaşi”, a precizat Lucian Rizoiu, jucătorul formaţiei Sporting Galicea. În urma acestui succes, Claudiu Voica şi compania au revenit pe podium în Liga a IV-a. În etapa viitoare, galicenii vor avea un test dificil, la Budeşti, cu Lotru Brezoi, echipă care e pe val şi care e neînvinsă în ultimele 5 etape. (S.S.)


Articole Similare

Back to top button