Liga III

FC Oltchim a spulberat liderul

* formaţia lui Marian Deaconescu s-a impus cu 5-0 în faţa echipei ce ocupă primul loc în seria a IV-a a Ligii a III-a, Triumf Bârca

La mijlocul săptămânii trecute FC Oltchim a disputat un nou amical cu o formaţie de Liga a III-a, reuşind şi după acest meci să-şi păstreze invincibilitatea în faţa echipelor din cel de-al treilea eşalon. După remiza cu Juventus Bascov (2-2) şi victoria obţinută în faţa Viitorului Chirnogi (3-1), „chimiştii” au izbutit să facă victimă o echipă de temut în seria a IV-a a celei de-a treia scene fotbalistice a ţării. Miercuri, 10 februarie, pe un teren greu, care n-a făcut notă discordantă faţă de situaţia în care s-au aflat mai toate bazele sportive din judeţ în ultima perioadă, FC Oltchim s-a impus la Rm. Vâlcea cu un neverosimil 5-0 în faţa liderului Triumf Bârca. Elevii lui Marian Deaconescu au încheiat prima repriză cu un avantaj de trei goluri, pe care şi l-au majorat în partea secundă, stabilind cel mai categoric succes din perioada de pregătire. Golgheterul amicalelor, Petruţ Tomescu a punctat din nou pentru FC Oltchim, la fel şi Răcăreanu, Marinescu sau Tomescu, o altă reuşită fiind trecută în contul lui Dănuleţ. „Cum am mai spus, rezultatele din meciurile amicale nu sunt relevante. Urmărim doar să ne facem antrenamentul. Au jucat bine băieţii şi de această dată, am învins, într-adevăr, liderul seriei, dar nu am urmărit rezultatul. Totuşi, succesul obţinut a dat probabil o mai mare încredere jucătorilor. Pentru moral, a fost foarte bun testul efectuat”, a precizat Marian Deaconescu.

Vremea câinoasă a anulat un amical al „chimiştilor”

După partida cu Triumf Bârca, antrenorul FC Oltchim, Marian Deaconescu, a intenţionat să-şi mai testeze elevii şi cu o altă campioană. CSM Slatina, liderul Ligii a IV-a din judeţul Olt, a venit sâmbătă, 13 februarie, la Vâlcea, dar a avut ghinion, asta pentru că FC Oltchim nu a avut unde să o găzduiască. Terenurile au fost toate impracticabile, aşa că oltenii au făcut cale întoarsă. Şi întâlnirea cu Jiul Rovinari ar putea fi sortită eşecului. „Chimiştii” au programat un amical cu gorjenii pentru marţi, 16 februarie, însă sunt şanse ca acesta să nu mai aibă loc din pricina vremii. Singura partidă de pregătire certă a acestei săptămâni pentru FC Oltchim este cea cu Damila Măciuca. Vlădoi şi compania se vor duela cu formaţia fraţilor Niţu sâmbătă, 20 februarie. Acesta va fi şi ultimul amical al „chimiştilor”, în cazul în care FRF nu va amâna începerea returului, programată pentru 26 februarie. Atunci FC Oltchim ar trebui să întâlnească în deplasare Minerul Motru. „Ar fi bine dacă am relua campionatul mai târziu. Nu cred că moare nimeni dacă mai amânăm cu o săptămână începerea returului. Noi suntem pregătiţi, avem un lot bun, dublură pe toate posturile, dar terenurile vor fi impracticabile”, a precizat Marian Deaconescu în privinţa ideii vehiculată în ultima perioadă, de amânare a reluării competiţiei.  

Robert Tănăsie a fost împrumutat la Ghecon Lăpuşata

FC Oltchim a cam intrat în linie dreaptă în ceea ce priveşte pregătirea de iarnă. Cantonamentul, antrenamentele şi meciurile amicale l-au convins pe antrenorul Deaconescu de posibilităţile fiecărui jucător de a activa la Liga a III-a. Noutăţile din lot, Duma şi Despoiu, s-au integrat şi ei în echipă, astfel că vor avea şansa ca în retur să activeze la nivelul Ligii a III-a. Pentru moment, nu va mai avea această posibilitate şi Nicorici, jucător la care antrenorul a renunţat. Acesta va merge la Liga a IV-a, la Mihăeşti. Un alt fotbalist pe care FC Oltchim nu se va mai baza este şi Robert Tănăsie. Acesta va activa tot la Liga a III-a, fiind împrumutat de clubul chimist, pentru un an şi jumătate, la Ghecon Lăpuşata.

Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button