Liga III

Ghecon nu va mai merge în cantonament

* în această iarnă, echipa de Liga a III-a se va mulţumi doar cu câteva partide amicale

Deşi se vorbea iniţial că FC Ghecon Lăpuşata ar urma să meargă într-un cantonament de pregătire într-una dintre staţiunile turistice din judeţ, până la urmă, conducerea clubului a renunţat la această idee, urmând ca echipa patronată de deputatul Dan Mazilu să se antreneze în Râmnic şi, totodată, să se rezume la cât mai multe meciuri de verificare. Săptămâna trecută, gruparea de Liga a III-a şi-a testat forţele cu Flacăra Horezu, câştigând acest duel cu scorul de 3-2. Pentru campioana judeţului dinn sezonul 2008-2009 au marcat Nica (de două ori) şi Frunză. Zilele acestea, Ghecon va mai disputa alte două amicale: cu FC Cisnădie şi CSM Rm. Vâlcea. Iulian Roşoagă, căpitanul grupării din Lăpuşata, spune că nu mai vrea să joace cu echipe din campionatul vâlcean şi că nu mai doreşte să mai aibă de-a face cu terenurile din mediul rural. „Nu vom mai juca în judeţ, până ce terenurile nu-şi vor mai reveni un pic. De asemenea, de acum încolo, dacă o echipă ne va solicita în vederea unui amical, dorim măcar să avem unde face un duş, după ce stăm aproape două ore în frig. Dacă nu vom mai beneficia de aceste condiţii, nu vom mai juca, pentru că nu riscăm să ne îmbolnăvim. Vrem să începem returul în formulă completă, nu cu accidentaţi”, ne-a spus antrenorul-jucător Iulian Roşoagă.

Roşoagă speră să revină la prima dragoste
* adică la fotbalul practicat în sală, şi nu la vreo fată cu ochi dulci

Întrebat dacă ar mai fi dispus să joace din nou în Liga a IV-a, în cazul în care FC Ghecon s-ar desfiinţa, căpitanul echipei din Lăpuşata a răspuns negativ. Fostul divizionar A speră ca, într-o bună zi, să simtă din nou atmosfera fotbalului practicat în sală. Pe vremea când îşi făcea junioratul la Chimia Rm. Vâlcea, Iulian Roşoagă a reuşit să devină de două ori campion naţional la fotbal în sală, avându-i colegi de echipă, printre alţii, pe internaţionalul Sergiu Radu, Adi Blăjan (jucător la AS Mihăeşti), Alin Savu (Oltul Ioneşti 2009), Bogdan Mihalache (aka „Macaroană”, fost fotbalist la Sportul Rm. Vâlcea), Mihai Ciprian şi Cătălin Flămânzilă. Echipa era antrenată la vremea respectivă de profesorul Nicolae Bugheanu.
Mai târziu, Roşoagă avea să promoveze în prima ligă naţională, cu CS Frăţia, la turneul desfăşurat la Odorheiu Secuiesc. În primul an de prezenţă pe prima scenă a ţării, echipa vâlceană (alcătuită din Adi Blăjan, Cătălin Văduva, Adi Gheorghe, Robert Dina, Marius Mihalcea, Valentin Bucătaru, Daniel Uţă şi Palade) a terminat pe poziţia a cincia, pentru ca, apoi, să se desfiinţeze din cauza greutăţilor financiare.
„Dacă, prin absurd, FC Ghecon s-ar desfiinţa, nu cred că aş mai putea să o iau de la capăt, să mă duc la alte echipe, alături de care să încerc promovarea. Îmi e foarte greu, pentru că am depus suflet alături de colegii mei. În schimb, sper să practic din nou fotbalul în sală. Mi-e dor foarte mult de vremurile când obţineam rezultate bune peste tot în ţară”, ne-a declarat Iulian Roşoagă. (L.C.)

Articole Similare

One Comment

Lasă un răspuns

Back to top button