Opinii

Familia „Oltchim”, un model pentru cluburile de fotbal din judeţ

SCRISOAREA SĂPTĂMÂNII

O bilă albă pentru liderul de sindicat al SC Oltchim SA, domnul inginer Mihai Diculoiu, care a dat dovadă de multă diplomaţie în cazul antrenorului Gicu Deaconescu, reprimindu-l în familia „chimistă”. Spun familie, deoarece antrenorii din acest centru dau dovadă de o coeziune rar întâlnită la acest nivel. Sunt foarte uniţi atât la greu, cât şi la bine. Este bine cunoscută acea rotaţie de antrenori pe care o adoptă domnul Diculoiu. Nu am auzit niciodată că vreun antrenor din acest centru se bucură pentru un eventual eşec al colegului, când echipa merge prost şi rezultatele nu sunt pe placul conducerii. Catargiu, Gaiţă, „Mara” şi Deaconescu au format zeci de jucători de certă valoare care nu au făcut de râs judeţul Vâlcea. Echipa joacă de ani buni în Liga a III-a, poate şi datorită acestor antrenori care au considerat că primordial este să-şi promoveze, în primul rând, jucătorii din pepiniera proprie. Să nu punem această reîntoarce a antrenorului Marian Deaconescu pe seama umilinţei, slugărniciei faţă de conducerea unui club care realizează ce înseamnă brandul Oltchim.

E nevoie de antrenori cu personalitate, caracter şi onoare

Cei care cunosc metodele de lucru ale liderului de sindicat în fotbal s-ar speria de moarte. Cu toate acestea, cea mai mare stabilitate, atât financiară, cât şi la nivelul antrenorilor, a fost prezentă la Oltchim. Cu bune şi cu rele, Mihai Diculoiu a ştiut să conducă un colectiv de sportivi şi antrenori timp de ani de zile, fără retrogradări, scandaluri şi alte lucruri mizere existente în fotbalul vâlcean. Evident, nu vor scăpa niciodată de ochiul critic al presei vâlcene, când vor să calce pe bec. De asemenea, nu este cazul ca antrenorii acestui centru puternic de juniori să-l ridice, uneori, în slăvi, pe domnul Diculoiu. Avem nevoie de antrenori cu personalitate, caracter şi onoare. Trebuie să recunoaştem că, odată cu plecarea antrenorului Gicu Deaconescu, lucrurile nu mai mergeau aşa cum trebuie la juniori. Grupele de juniori-republicani chiar au fost retrase din campionat. O mare greşeală şi dezonorant pentru un club ca FC Oltchim! Au fost jucători care şi-au pierdut busola odată cu plecarea antrenorului care i-a crescut. Trei dintre ei s-au reîntors acum la FC Oltchim, Borţa, Onofrei şi Ceapă fiind jucători tineri şi extrem de talentaţi. Comparativ cu alţi antrenori, Gicu Deaconescu mai are o calitate, ştie să-şi recunoască greşelile, nu este ranchiunos, respectă presa.

Cei care l-au format pe Brănescu ar trebui să fie recompensaţi

În ultima perioadă s-a vorbit tot mai mult de transferul tânărului portar Laurenţiu Brănescu la o echipă de peste hotare. Dacă talentatul junior vâlcean va fi vândut, conducerea clubului din Zăvoi are în plan să-i recompenseze pe antrenorii de la centru cu ceva bănet. Ar fi extraordinar şi o dovadă în plus că la clubul CSM Rm. Vâlcea se îndreaptă lucrurile. Nu de alta, dar prea au profitat unii de pe urma unor transferuri. Unii era cu munca, alţii cu profitul! Ne-am bucura dacă am vedea în lotul CSM-ului şi câţiva juniori din pepiniera proprie. Să nu fie plimbaţi prin cantonamente jucători aduşi din altă parte, care, la final, vor fi trecuţi pe linie moartă.
Aştept din partea profesorului Dan Zguroiu cât mai multe realizări, privind susţinerea şi reorganizarea centrelor de copii şi juniori. Zguroiu de un tip căruia nu-i plac jumătăţile de măsură, tânăr şi cu multă putere de muncă.

Dănuţ Omeag

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button