Alte sporturi

Elevii lui Cornel şi ai lui Ilie Lupu se luptă la Câmpulung

În zilele de 12 şi 13 februarie, la Câmpulung Muscel, se va desfăşura a doua etapă a Campionatului Interjudeţean de lupte greco-romane. Alături de mai multe cluburi din ţară, la această competiţie vor fi prezenţi şi reprezentanţi ai CSŞ-Chimia Rm. Vâlcea. Dintre elevii lui Cornel şi ai lui Ilie Lupu vor participa la concurs: Vlăduţ Lumânăroiu (categoria 32 kg.), Alin Bică (38 kg.), Alexandru Măndică (38 kg.), Iulian Zăvoianu (42 kg.), Andrei Măndică (50 kg.), Angel Abuziloaie (58 kg.) şi alţi luptători de perspectivă. „Obiectivul nostru la această întrecere este acela de a îi testa şi verifica pe sportivi înainte de a participa la viitoarele concursuri oficiale. Vreau să mai precizez că, la sfârşitul lunii februarie, la Rm. Vâlcea, va avea loc a treia etapă a competiţiei interjudeţene sau cum o mai numim noi, Cupa Vâlcii”, ne-a declarat Cornel Lupu. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button