Alte sporturi

Elevii Laurei Orăşan au învins CSŞ Mediaş

• în continuare, baschetbaliştii de la CSŞ Rm. Vâlcea vor întâlni CSŞ Viitorul Cluj-Napoca

Recent, la Rm. Vâlcea, s-a desfăşurat meciul din faza preliminară a Campionatului Naţional de baschet masculin destinat jucătorilor cu vârsta sub 18 ani (Under 18). Competiţia i-a adus pe elevii antrenoarei Laura Orăşan faţă în faţă cu echipa Clubului Sportiv Şcolar Viitorul Cluj-Napoca.
Chiar dacă au avut o evoluţie foarte bună pe parcursul jocului, sportivii de la CSŞ Rm. Vâlcea au fost învinşi de oaspeţi cu scorul de 79-77.
„A fost o partidă frumoasă, în care băieţii au jucat foarte bine, însă, din cauza neşansei, au fost învinşi. Consider că echipa noastră s-a pierdut în al doilea sfert şi, din păcate, nici măcar recuperarea unui număr mare de puncte nu a fost suficientă pentru a ne asigura victoria. Mai doresc să precizez că tot lotul a jucat bine, însă, apreciez în mod deosebit evoluţia sportivilor Victor Achim, Sergiu Crăcănuş şi Alexandru Frigură. De menţionat este că, din cele 77 puncte obţinute de echipa vâlceană, 38 au fost marcate de Victor Achim”, ne-a declarat Laura Orăşan.
Pe data de 22 ianuarie, baschetbaliştii din Sala „Capela” s-au deplasat la Mediaş, unde au întâlnit gruparea locală a Clubului Sportiv Şcolar. Vâlcenii au câştigat această ultimă etapă din tur cu scorul de 61-43. În continuare, elevii Laurei Orăşan se pregătesc pentru prima etapă din returul Campionatului Naţional Under 18, care se va desfăşura pe data de 12 februarie, la Cluj-Napoca. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button