Alte sporturi

Echipa de lupte de la CSŞ, calificată la turneul final al juniorilor II

ilie lupu cornel lupu cs chimiaRecent, a avut loc la Timişoara etapa a IV-a şi totodată ultima a Campionatului Naţional de Lupte pe echipe. În cadrul acestei runde, gruparea ce reprezintă Clubul Sportiv Şcolar din Rm. Vâlcea a reuşit să aibă o comportare bună şi să se claseze pe locul 2.

La această performanţă au contribuit Iulian Zăvoianu (care-a concurat la categoria 42 kilograme), Alin Bica (46 kg), Alexandru Măndică (50 kg), Cătălin Creţu (54 kg), Eduard Lăzăroiu (58 kg), Marius Comăneci (63 kg), Ion Iordan (69 kg), Paul Feţeanu (76 kg), Florin Moldovan (85 kg) şi Radu Zarioiu (100 kg). O dată cu acest rezultat, sportivii pregătiţi de Cornel şi Ilie Lupu au obţinut şi calificarea la turneul final destinat juniorilor II. Ei s-au clasat tot pe locul 2 şi la general, în seria din care au făcut parte şi astfel au ajuns între cele mai bune şase echipe ale ţării la lupte. Şi-au oferit astfel posibilitatea de a spera într-o medalie. Mai au la dispoziţie doar câteva zile să se pregătească pentru ultimul mare concurs al anului la juniori II. Luptătorii de la CSŞ speră să-şi demonstreze valoarea şi să se întoarcă acasă cu o medalie de la turneul final care este programat să se desfăşoare pe 11 şi 12 noiembrie, la Bucureşti. Altfel, la turneul final din Capitală au mai acces, din seria din care a făcut parte şi echipa Clubului Sportiv Şcolar din Rm. Vâlcea, luptătorii reprezentând CSŞ LPS Slatina şi CSŞ Braşov. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button