Diverse

După 6 ani şi jumătate de pauză, Vâlcea revine la ”masa bogaţilor”

Pe 11 aprilie 2013, echipa de legendă din handbalul feminin românesc, CS Oltchim a disputat ultimul meci din Liga Campionilor, din existenţă. După ce au pierdut meciul tur din semifinale cu scorul de 24-22 în faţa celor de la Gyor, handbalistele pregătite pe atunci de danezul Jakob Vestergaard au mers în Ungaria cu gândul de a da peste cap toate calculele şi a obţine calificarea în finala Ligii Campionilor. A fost un meci dramatic, pe care Oltchim l-a câştigat, dar la diferenţă de doar un gol, cu 25-24 şi a ratat şansa accederii în ultimul act. Pentru Oltchim au înscris în returul semifinalei de la Gyor: Manea (5 goluri), Barbosa (5), Pineau (4), Bulatovic (3), Managarova (3), Meiroşu (2), Nechita (1), Jovanovic (1), Brădeanu (1). Dintre româncele care au marcat în acel meci, niciuna nu mai e astăzi în activitate. Meiroşu, Nechita, Brădeanu şi mai nou, Oana Manea, s-au retras din handbal, dedicându-se vieţii de familie. La câteva săptămâni distanţă de acel meci memorabil, Oltchim s-a desfiinţat. Vineri, 4 octombrie, după aproape şase ani şi jumătate de pauză, Vâlcea revine la ”masa bogaţilor”. SCM va debuta în Liga Campionilor. În ”templul handbalului feminin românesc” vine campioana Germaniei, Bietigheim. Partida din Polivalenta vâlceană va avea loc de la ora 18.30. Va fi arbitrată de o brigadă feminină formată din Vanja Antic şi Jelena Jakovljevic, din Serbia. (S.S.)


Articole Similare

Back to top button