Alte sporturi

DJST Vâlcea a pregătit 4000 de medalii pentru participanţii la Festivalul Tineretului şi Sportului Vâlcean

Astăzi, 1 iunie, are loc Festivalul Sportului şi Tineretului Vâlcean. La acest eveniment, aflat la a doua ediţie, şi-au anunţat deja prezenţa peste 2000 de participanţi. Directorul DJST, Paul Dinu, speră, însă, ca la Sala Sportului Traian din Rm. Vâlcea, începând cu ora 9.00, să se prezinte mult mai mulţi tineri decât s-a preconizat. Paul Dinu a pregătit deja 4000 de medalii pentru cei care îşi doresc să defileze prin centrul oraşului de Ziua Copilului. „Toţi cei care vor veni la Festival, pentru a rămâne cu amintirea că au fost prezenţi la acest eveniment, vor primi diplome şi medalii. De asemenea, pentru elevii care vin de la ţară, am pregătit sandvişuri şi apă minerală. Sperăm să fim plăcut impresionaţi şi să constatăm că au veni mai mulţi copii şi tineri decât şi-au anunţat prezenţa. La paradă vor lua parte reprezentanţi ai tuturor ramurilor sportive. Cei mai buni dintre sportivi se vor urca în carul alegoric, care va pleca de la Sala Sporturilor. Fanfara «Dinu Lipatti» din Piteşti ne va acompania pe tot traseul. Vom avea şi majorete, porumbei… Alături se noi se va afla şi tineretul, care, după paradă, va avea în cele două parcuri, «Mircea cel Bătrân» şi Zăvoi, o serie de activităţi culturale şi artistice. Scopul acestei acţiuni este de a strânge cât mai mulţi participanţi şi de a arăta lumii că nu există doar tineri care fac scandal, stau prin baruri sau au alte îndeletniciri care le fac lor rău, dar şi societăţii, ci şi copii care se implică în activităţi sportive, sunt disciplinaţi, au performanţe. Sportul înseamnă până la urmă sănătate şi de aceea este important să găsim tot mai multe oportunităţi pentru a-l promova”, a declarat Paul Dinu, cu privire la evenimentul care se desfăşoară astăzi, 1 iunie.

Paul Dinu a atras pentru sportul vâlcean peste 20 miliarde lei

Festivalul Sportului şi Tineretului Vâlcean a reprezentat şi anul trecut un eveniment important aflat pe lista de priorităţi a Direcţiei pentru Sport şi Tineret a judeţului Vâlcea. Directorul acestei instituţii, Paul Dinu, a realizat, însă, mult mai mult decât acest eveniment. Acesta se poate lăuda că a atras, în doar câteva luni, pentru sportul vâlcean, peste 20 de miliarde de lei vechi. Piesa de rezistenţă de pe lista de proiecte duse la îndeplinire o reprezintă Sala Sporturilor, care a fost modernizată. S-a mărit capacitatea sălii, au fost extinse şi modernizate vestiarele, s-au creat noi spaţii pentru CS Chimia, a fost implementat un nou sistem video şi audio, un sistem anti-incendiu, au fost amenajate grupuri sanitare pentru persoanele cu handicap, o sală de forţă, o sală de scrimă, o sală pentru arte marţiale. Tot pe perioada mandatului lui Paul Dinu a fost dat în folosinţă Hotelul Sport, care a fost reabilitat termic şi a beneficiat de lucrările de modernizare pe două etaje. DJST a reuşit anul trecut să ofere echipamente de joc şi prezentare, precum şi materiale sportive tuturor liceelor din judeţ, iar începând de săptămâna viitoare, va dota cu echipamente de joc şi şcolile generale. Au fost modernizate taberele Cozia, Căciulata şi Brădişor, care dispun de terenuri de sport şi toate condiţiile pentru a găzdui cantonamentele sportivilor vâlceni. Anul trecut, DJST a mai organizat Festivalul Sportului şi Tineretului Vâlcean, care a reunit la un loc în jur de 2700 de participanţi, Gala Sportului Vâlcean, dar şi peste 120 de acţiuni sportive, pe raza judeţului, pentru care s-au acordat mii de diplome şi medalii. Totodată, au fost reduse cheltuielile de întreţinere a Sălii Sporturilor, datorită lucrărilor de modernizare efectuate şi astfel Polivalenta a putut fi pusă la dispoziţie gratuit tuturor ramurilor de sport, în vederea organizării unor competiţii. „Rolul nostru, al DJST, este acela de a sprijini toate ramurile sportive şi nu de a face profit. Am încercat să facem tot ce ne-a stat în putinţă pentru ca sportul vâlcean să fie promovat, să se dezvolte. Am reuşit să realizăm mai mult decât ne-am propus în ultimele luni. Cred, însă, că niciodată nu e prea mult. Mai sunt suficient de multe de făcut pentru sportul vâlcean şi atâta timp cât mă voi afla aici, voi încerca să realizez cât mai multe obiective”, a precizat Paul Dinu cu privire la activitatea pe care a desfăşurat-o din momentul în care a fost numit director al DJST.

Performanţele realizate i-au adus directorului DJST gradul de Cavaler al Ordinului Meritul Sportiv

Deşi a avut o activitate intensă la conducerea DJST, Paul Dinu nu şi-a neglijat nici cariera de sportiv. Anul 2011 a fost cel mai bun din cariera sa şi se putea încheia chiar perfect, dacă nu ar fi avut ghinionul de a se accidenta. Ca sportiv, a luat aurul la Campionatul Naţional de Karate Shotokan, la fel ca şi la Campionatul Naţional de inter-stiluri. A ieşit campionat mondial la karate shotokan şi a luat argintul la Campionatul European, ratând prima poziţie din cauza unei rupturi de ligamente suferită la genunchiul drept. În cei 20 de ani de carieră, a strâns aproape 100 de medalii ca sportiv şi alte 1000 ca antrenor. Toate acestea i-au adus titlurile de antrenor emerit şi maestru emerit al sportului. Totul a culminat, însă, cu distincţia primită în urmă cu câteva luni. Paul Dinu a fost decorat de preşedintele României cu gradul de Cavaler al Ordinului Meritul Sportiv, acest premiu venind ca o încununare a activităţii din 2011, care a fost cel mai bun an pentru directorul DJST. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button