Liga V

Dinamo Horezu s-a reunit la Pietrari! Şase poliţişti şi un jandarm fac parte din lotul Viitorului

Ca în orice familie, au existat discuţii în cadrul lotului şi la Pietrari. Deznodământul a fost, şi în acest caz, unul fericit. Viitorul nu doar că şi-a păstrat majoritatea jucătorilor din prima parte a sezonului, ci a mai reuşit să se şi întărească. Practic s-a refăcut Dinamo Horezu, echipa poliţiştilor, de pe vremuri. Alături de Dan Neghină, din lot fac parte fraţii Roşianu, Cătălin Pripor, cărora li s-au alăturat Vlad Lăzărescu şi Dragoş Dumitrescu, care a evoluat ultima dată pentru Unirea Tomşani. Dacă-l luăm în calcule şi pe jandarmul dintre buturi, Ion Căpitanu, la Pietrari sunt în acest moment şapte cadre din MAI. A mai fost transferat şi Vali Dichel, de la Măldăreşti.
”Vom reveni în competiţie mai puternici. Au venit câţiva jucători buni, care ne vor ajuta foarte mult. Au ambiţie, creativitate, pe teren, sunt serioşi, disciplinaţi şi ştim că ne putem baza pe ei. Avem tot sprijinul şi din partea domnului primar Nicuşor Moraru, a autorităţilor locale. Baza e excelentă. Toată lumea a apreciat calitatea terenului. Şi duminică am jucat pe o suprafaţă foarte bună, în timp ce pe alte stadioane era zăpadă sau noroi. Am avut un amical cu Mateeşti. S-a terminat 3-3. Alin Roşianu (2 goluri) şi Mihai Vladu au marcat pentru noi. A fost un antrenament bun. Din lot am pierdut doar doi jucători. Fraţii Neacşu s-au dus la Surupate. Le mulţumim pentru activitatea desfăşurată la Pietrari, în perioada petrecută aici. Mai avem nevoie de 2-3 jucători, sunt nişte discuţii, dar aşteptăm să se concretizeze. Sunt convins că în retur vor reuşi să obţinem rezultate mai bune decât în prima parte a sezonului. Ne dorim o clasare în primele 6 în Liga a V-a”, a precizat Dan Neghină.

Articole Similare

Back to top button