Liga IVFotbal

Derby decis în minutul 93 la Păușești Otăsău! Tînjală a adus bucuria pentru Mădulari

Cel mai echilibrat și atractiv meci din această rundă, din eșalonul de elită județean, se anunța a fi cel dintre FC Păușești Otăsău și CS Mădulari. S-au adeverit așteptările. A fost un derby cu scântei, cu nerv și nervi, încrâncenare, decis în prelungiri, în minutul 93. Vicelidera Ligii a IV-a a câștigat confruntarea cu scorul de 2-1. Gazdele au condus cu 1-0. Golgheterul campionatului de până acum, Marian Filipoiu, a adus-o pe FCPO în avantaj după transformarea unei lovituri de pedeapsă. La pauză s-a intrat la egalitate. Oaspeții au restabilit echilibrul în ultima fază a reprizei, prin Sică Vlad. Gruparea din Mădulari a dat lovitura de grație cu puțin timp înainte de fluierul final: 1-2. Tînjală, revenit în grup după o lună de absență, a adus bucuria în tabăra echipei sale.

Au fost decizii ale arbitrului contestate de ambele părți, intenții de retragere a echipelor de pe teren, un cartonaș roșu pentru un jucător al echipei gazdă, Ștefan Despoiu (o ”piesă” importantă în angrenaj), pentru cumul de galbene. Gazdele au jucat în inferioritate numerică în ultimele aproximativ 20 de minute. În prima repriză, la 1-0, Aldescu a scăpat singur spre poarta adversă. A avut șansa să facă 2-0. A fost blocat de portar. Gazdele au cerut eliminarea adversarului, pentru oprirea unei situații clare de înscriere a unui gol. S-a acordat galben. Formația din Mădulari a solicitat, printre altele, acordarea unui penalty în prima parte a întâlnirii și mai multe sancțiuni disciplinare pentru adversari.

”E dureros când pierzi de o asemenea manieră. Conduci cu 1-0, ești egalat în minutul 47 și apoi pierzi jocul în minutul 93. Și cu Chimia s-a întâmplat similar. Am primit două goluri în minutul 87 și în prelungiri. S-a jucat bine, cu încrâncenare. Sunt mulțumit de atitudinea băieților. Chiar îi felicit! S-a dorit, dar atât s-a putut. Nu aș vrea să intru mai mult în amănunte, despre arbitraj, adversari. Ne vedem de drum. Noi avem ca obiectiv formarea unei echipe pentru viitor și cred că suntem pe drumul cel bun”, a declarat antrenorul formației gazdă, Robert Olaru.

”A fost, într-adevăr, un meci tensionat. Ne-a luat valul și pe noi. Dar, per ansamblu, cred că a fost un joc frumos, echilibrat. Am întâlnit o echipă bună a campionatului. Am trăit periculos, dar e mai dulce victoria când e obținută așa, pe final, în prelungiri. Am mai avut ocazii. Și o bară. S-a evidențiat Prvulovic. E un portar foarte bun. Ne bucurăm pentru rezultat și așteptăm următoarele provocări”, a precizat Mihai Hăloiu, oficialul formației din Mădulari, după succesul obținut in-extremis, la Păușești.

Articole Similare

Back to top button