Diverse

De Sfântul Andrei, zeci de copii au participat la Memorialul „Cristina şi Alexandra Rouă”, la handbal

Miercuri, 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, în Sala Sporturilor „Traian” din Rm. Vâlcea a avut loc a treia ediţie a Memorialului „Cristina Rouă”, la handbal, competiţie organizată ca un omagiu pentru fosta legendă a handbalului de la poalele Capelei, Cristina Rouă, dar şi pentru fiica acesteia, Alexandra Rouă, care nu mai sunt astăzi printre noi. Nicoleta Lazăr, clubul Chimia şi părinţii hanbalistelor chimiste s-au ocupat de organizare. Au participat patru cluburi: CS Chimia, CSM Ploieşti, CSŞ Craiova şi HC Arys Rm. Vâlcea. În total, peste 100 de copii (categoria junioare 4) au luat parte la acest eveniment sportiv, la final fiind recompensaţi cu medalii, cupe, diplome. “A treia ediţie a Memorialului Cristina Rouă a fost cea mai reuşită de până acum! Mulţumesc echipelor participante, antrenorilor şi părinţilor care au fost alături de mine, precum şi colegelor mele: Luminiţa Dinu, Mia Rădoi, Dana Joiţa şi Roxana Cherăscu. Mulţumesc cluburilor SCM şi Chimia”, a transmis Nicoleta Lazăr, la final. Felicitări, organizatorilor şi micilor sportivi, odihnă veşnică fostelor handbaliste Cristina şi „Piţi” Rouă!

Articole Similare

Back to top button