Social

De luni, zeci de localităţi din Vâlcea riscă să fie înghiţite de gunoaie. Vinovaţi sunt…

În judeţul Vâlcea, aproximativ 60 de comune şi oraşe au contracte de colectare, transport şi depozitare a gunoiului cu URBAN sau Brai Cata, firmele conduse de familia Florescu. Din cauza unei schimbări legislative de care abia astăzi s-a aflat, de luni, cele două societăţi de salubrizare nu vor mai putea prelua deşeurile din aceste localităţi. Conform noii legi, doar unităţile administrativ teritoriale pot încheia contracte cu depozitele din ţară. Aflând ce-i aşteaptă de la începutul săptămânii viitoare, mulţi primari au început să caute soluţii, speriaţi că, în curând, localităţile lor vor fi înghiţite de munţi de gunoaie. Printre puţinii care stau liniştiţi se numără Cristian Nedelcu, de la Drăgăşani, şi Mircia Gutău, de la Râmnicu Vâlcea, care au contracte cu operatori neafectaţi de schimbările legislative. Mulţi primari spun că, în situaţia actuală, s-a ajuns din cauza conducerii Consiliului Judeţean Vâlcea, incapabilă de atâţiva ani să facă depozitul de la Roeşti. Vâlcea este unul dintre puţinele judeţe din ţară în care mai există această problemă.

Articole Similare

Back to top button