Administratie

De joi, atmosferă de sărbătoare şi la Ocnele Mari

Uneori, nu este neapărat necesar să muţi munţii din loc pentru a-i face fericiţi pe oameni. Este suficient să ai abilitatea de a-i strânge laolaltă şi de a socializa cu ei şi copiii lor. Asta a făcut joi Mihai Pătru, edilul şef de la Ocnele Mari, care, alături de cadrele didactice din localitate şi de funcţionarii din primărie, a organizat la Casa de cultură o serbare de poveste. Elevii şi preşcolarii au cântat colinde, au spus poezii, iar părinţii lor au retrăit, într-un fel, câteva momente din copilăria lor. „Îmi doresc cât mai multe astfel de acţiuni, artistice, culturale, în aşa fel încât viaţa socială din Ocnele Mari să se reanime cumva, să ne recăpătăm încrederea, speranţa, zâmbetul. Vreau să investim mai mult în infrastructura culturală, pentru că am ferma convingere că, astfel, ne întinereşte spiritul şi avem mai multe şanse să ne atingem şi celelalte obiective”, a spus primarul Mihai Pătru. Zilele acestea, edilul le-a împărţit elevilor şi preşcolarilor din Ocnele Mari aproape 250 de pachete cu diverse bunătăţi, iar localnicilor le-a oferit felicitări cu urări.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button