Administratie

75 de milioane de euro pentru modernizarea drumurilor judeţene 703 G, 678 şi 678 A, din Vâlcea

Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean, consideră că ziua de 19 decembrie a.c. rămâne una istorică pentru Vâlcea. Social-democratul a făcut această afirmaţie la Ministerul Fondurilor Europene, în prezenţa lui Marius Nica – ministrul delegat pentru Fonduri Europene şi a Marilenei Bogheanu, directorul ADR S-V Oltenia, după ce a semnat contracte de finanţare în valoare de 75 de milioane de euro. „Este o sumă colosală pentru Vâlcea. (…) Am alături şi managerii celor trei proiecte pentru care am obţinut finanţare şi cărora le mulţumesc foarte mult: Carmen Alexandrescu – DJ 703 G, Ana Văduva – 678 A şi Andreea Popescu – 678. Finanţarea pe care am atras-o astăzi rezolvă probleme vechi din judeţul nostru. 678 este drumul care pleacă din DN 7, la Budeşti, şi se duce undeva în judeţul Olt. 678 A este cel care face legătura Tătărani şi ajunge în Argeş. Ultimul, dar nu mai puţin important, 703G porneşte din zona Călimăneşti, traversează comuna Berislăveşti şi se continuă, în Argeş, spre viitoarea autostradă. Va fi aur pentru turismul vâlcean!”, a declarat şeful CJV.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button