Daniel Iancu ar putea fi împrumutat la o echipă de Liga a II-a

• Mlucian munteanu csm rm valceaarius Briceag va semna prelungirea contractului în zilele următoare

CSM Rm. Vâlcea s-ar putea despărţi în această vară de Daniel Iancu, care a depăşit vârsta până la care mai poate fi folosit în Liga a II-a ca jucător Under 23. Tânărul mijlocaş nu a evoluat sâmbăta trecută, în amicalul cu ACS Urban Titu, din cauza unei accidentări. „Nu ne-am decis încă în privinţa lui Daniel Iancu (care este accidentat în această perioadă). El ar putea fi împrumutat la o echipă de Liga a II-a, dar unde să aibă şansa să joace meci de meci”, a afirmat managerul general Lucian Munteanu (foto).

În altă ordine de idei, oficialul echipei din Zăvoi a mai precizat că, în cel mai scurt timp, se vor definitiva termenii înţelegerii cu Marius Briceag, astfel încât tânărul fundaş de la CSM să semneze prelungirea contractului scadent în vara anului viitor. Despre Briceag s-au zvonit multe în ultima perioadă: ba că e dorit de Dinamo, ba în Spania, ba de CS „U” Craiova… Cum niciuna dintre formaţiile care s-au interesat de serviciile acestuia nu a mai venit cu o ofertă pe placul conducătorilor vâlceni, Briceag nu are altă alternativă decât să semneze cu CSM, în caz contrar urmând a sta pe tuşă până vara viitoare. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button