Liga V

Daniel Dumitrescu, învins de foştii săi coechipieri

CS GUŞOENI – VOINŢA II ORLEŞTI 1-4

După ce a plecat în vară la Guşoeni, cu gândul de alcătui acolo o trupă capabilă să facă saltul în Liga a IV-a, Daniel Dumitrescu a fost învins tocmai de foştii săi coechipieri de la Voinţa II Orleşti. Pe o vreme ploioasă, „mânjii” primarului Constantin Cârstina le-au oferit o adevărată lecţie de fotbal celor de la Guşoeni, în faţa cărora s-au impus cu scorul de 4-1. Golurile echipei învingătoare (unul mai frumos ca altul) au fost înscrise de Bogdan Truşcă, Marius Petruţ Cotar, Constantin Giuroiu şi Daniel Lixăndroiu. Ultimul dintre aceştia (o tânără speranţă a fotbalului din Orleşti, în vârstă de doar 19 ani), a stabilit scorul final cu un voleu de la 20 de metri, care s-a dus direct în vinclu. „În decursul a două etape am îngenunchiat fără prea mari efoturi două dintre echipele aflate deasupra noastră în clasament, Ştiinţa Laloşu şi CS Guşoeni, iar asta înseamnă că putem tinde spre mai multe. Cred că avem forţa necesară pentru a ne bate chiar pentru primul loc, experienţa dobândită de aceşti tineri jucători în sezonul trecut fiind deosebit de importantă. Suntem la cinci puncte în spatele celor de la CS Mădulari, dar în derbiul direct din 29 octombrie am putea să reducem din această diferenţă”, a menţionat Nicon Deaconeasa, delegatul echipei din Orleşti.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button