Social

Cum păcăleşte Guvernul primăriile cu banii pentru persoanele cu handicap

De când Guvernul Dăncilă a mutat pe umerii administraţiilor publice locale inclusiv responsabilitatea achitării indemnizaţiilor cuvenite persoanelor cu handicap şi însoţitorilor acestora, primarilor le este mult mai greu să facă faţă cheltuielilor. Chiar dacă aceştia nu se plâng, presiunea care îi apasă se simte. În cazul comunelor mici, efortul financiar suplimentar ajunge şi la 400 de mii de lei, iar în cele medii depăşeşte 500 de mii de lei.
Spre exemplu, la ora actuală, în Vâlcea, la Diculeşti, mai sunt înregistrate 17 persoane cu handicap şi 14 însoţitori. Asta înseamnă, anual, cu impozite ş.a.m.d., în jur de 800-900 de mii de lei. Răspunzând unei întrebări pe care i-am adresat-o, Armand Cupăreanu, unul dintre primarii cu care am discutat acest subiect, ne-a precizat că indemnizaţiile pentru cele 31 de persoane reprezintă mai mult de jumătate din bugetul localităţii sale. Neoficial, reprezentanţii Guvernului PSD au promis că banii, cheltuiţi în avans de primării, se vor întoarce chiar integral la comunităţile locale. Puţin probabil, dar dacă acest lucru se va întâmpla la finele anului, când vor rămâne sigur necheltuiţi, vor intra la excedentul bugetar, care, aşa cum ştim, afectează alocăriile viitoare. Deci, oricum ar da-o primarii, mai marii de la Palatul Victoria tot îi fentează, iar acest lucru nu este deloc normal.


Articole Similare

Back to top button