CS Mădulari şi-a consolidat lotul cu doi jucători din Superligă
După succesul cu 6-4 obţinut în faţa echipei Viitorul Budeşti, CS Mădulari a pierdut, sâmbătă, 15 februarie, la Băbeni, cu 4-1. În ciuda eşecului, pentru formaţia primarului Daniel Dimulescu a fost un test util în perspectiva returului Ligii a IV-a, care va începe în câteva săptămâni. După cum se cunoaşte, CS Mădulari îşi doreşte promovarea în Superligă. Pentru a-şi spori şansele de îndeplinire a obiectivului, oficialii echipei din sudul judeţului au consolidat lotul în această iarnă. Au adus inclusiv doi jucători de la Superligă. ”Au venit Toni Buniţă (care a evoluat pentru Oltul Drăgoeşti), Lăzărescu, (de la Cozia Călimăneşti), Edi Vlădescu, de la Guşoeni, şi un copil de la Aripi Piteşti. Joacă mijlocaş central. Sunt convins că ne vor ajuta. Aşteptăm cu încredere returul, dar şi meciul de Cupa României pe care-l vom disputa la finalul acestei săptămâni. Sâmbătă, de la ora 12.00, jucăm cu echipa din comuna vecină, Guşoeni. Nu va fi uşor să trecem mai departe, dar ne dorim calificarea în faza următoare şi pentru că astfel vom ma avea un meci în plus de jucat, care ne va ajuta în pregătire”, a spus Mihai Hăloiu, reprezentantul formaţiei CS Mădulari. (S.S.)