Muşuroia, decisiv pentru Chimia la Buneşti
Sâmbătă, 15 februarie, Chimia 1973 Rm. Vâlcea a disputat un nou meci amical. De această dată a jucat la Buneşti, cu echipa de Liga a IV-a din localitate. Întâlnirea s-a încheiat la scorul de 2-1 pentru formaţia pregătită de Alin Savu. Vlăsceanu (care a evoluat pentru Oltul Drăgoeşti), jucător pe care chimiştii şi l-ar dori în tabăra lor, a deschis scorul pentru oaspeţi. Buneştenii au egalat. În partea secundă, Muşuroia a decis meciul, transformând cu precizie o lovitură de pedeapsă. Pe final, spriritele s-au mai încins, jocul încheindu-se cu câteva minute mai devreme.
”Am avut un joc bun de pregătire la Buneşti. Am avut la dispoziție o bună parte din jucători. Au lipsit Olteanu, Terteci, Barbu. Nu a venit nici Proteasa. Ne-a spus că va pleaca în străinătate. E o pierdere importantă pentru noi. În privinţa transferurilor, nu avem, deocamdată, noutăţi. Săptămâna aceasta pot apărea. Am avut câţiva jucători noi la aceste meciuri, dar până când nu e ceva oficial, nu avem despre ce să vorbim. Aşteptăm cu încredere meciul din Cupa României, cu Brezoi. Am auzit că e o echipă bună. Sper să nu avem surprize, să ne calificăm mai departe. Sunt meciuri bune în această competiţie, ne asigură continuitate în pregătire. Dacă antrenamente nu facem, măcar să avem câteva meciuri înainte de reluarea campionatului. În Superligă ne dorim o clasare cât mai bună în play-off”, a spus Alin Savu, care nu a jucat la Buneşti şi probabil nu o va face nici la Brezoi. ”La mine, pornirea a început să fie mai greoaie. Voi intra pe teren după 1 martie”, a precizat, glumind, fostul atacant de Liga I. (S.S.)