Liga 6

CS Mădulari a avut doar 10 jucători în meciul de la Vaideeni, dar tot s-a calificat în sferturi

CS Mădulari s-a deplasat cu doar 10 jucători la Păstorul Vaideeni, unde a jucat meciul din optimile Cupei României. Chiar şi aşa, echipa antrenată de Marius Munteanu s-a impus cu scorul de 2-1, prin golurile marcate de Mihai Clenci şi Andrei Stroe. Săptămâna aceasta, „Jaja” şi fotbaliştii săi au fost invitaţi la o mică petrecere, la Mădulari, după care vor intra în vacanţă. „Am avut meci greu, dar important e că am reuşit să ne calificăm în sferturi. Am alergat de două ori mai mult, pentru că am fost în inferioritate numerică tot timpul”, a spus Mihai Hăloiu. „În primă fază, nici nu am vrut să mă duc la Vaideeni, pentru că nu aveam jucători. Am acceptat să facem deplasarea şi am reuşit o calificare mare. Acum, suntem în primele opt echipe din Vâlcea. E o performanţă uriaşă pentru noi, ţinând cot că avem buget de Liga a V-a. O să-i invit pe jucători la Mădulari, să le ofer um şpriţ şi o friptură, pentru că merită”, a spus primarul Daniel Dimulescu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button