Volei

CS CET Govora a obţinut o nouă victorie cu 3-0 în Divizia A2

margarit nicoleta si marius 2011Sâmbătă, 21 ianuarie, la Baia Mare a avut loc meciul din cadrul Diviziei A2 de volei feminin, dintre echipa locală CSŞ 2 şi CS CET Govora. După o partidă ce a durat 60 de minute, elevele antrenorilor Nicoleta şi Marius Mărgărit au reuşit să obţină o nouă victorie cu scorul de 3-0. Sportivele clubului prezidat de Cito Drăgan au câştigat cele trei seturi la 20, 12 şi, respectiv, 11 puncte.
„A fost un meci care a avut un început ceva mai greu, dar, din al doilea set, diferenţa de valoare şi-a spus cuvântul, iar elevele noastre au reuşit să se impună în faza gazdelor într-un mod categoric. După cum ştiţi, Luiza Dinu a fost internată din cauza unor probleme de sănătate, însă, din fericire, ea a fost externată joi, 19 ianuarie, exact cu o zi înainte de deplasarea la Baia Mare. Mă bucur că s-a întâmplat acest lucru, pentru că a jucat foarte bine, ţinând seama că starea ei nu era una optimă. Nefiind o partidă grea, am avut posibilitatea de a rula întreg lotul de jucătoare. Acum ocupăm locul II în clasamentul seriei şi de precizat este că vom rămâne pe această poziţie până în faza de play-off, unde vom juca împotriva grupării de pe locul VII”, a spus antrenorul Marius Mărgărit. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button