Liga Nationala

Etapa gazdelor în Liga Naţională de handbal feminin

* cu o singură excepţie, toate celelalte echipe care au jucat în etapa a XI-a pe teren propriu au câştigat meciurile din campionatul intern

În runda a XI-a a Ligii Naţionale nu s-au consemnat prea multe surprize. A fost practic etapa care a rupt clasamentul în două. Primele cinci clasate au reuşit să se desprindă de restul plutonului, astfel că acum bătaia pare a se da în patru pentru locurile de cupe europene. HC Zalău, Oţelul Galaţi, Dunărea Brăila şi „U” Jolidon Cluj se luptă acum pentru a prinde locul secund în Liga Naţională şi pentru a se menţine cât mai aproape de fruntea ierarhiei. La primul loc, în afara Oltchim-ului nimeni nu mai aspiră. Sunt deja cinci puncte între gruparea vâlceană şi următoarea clasată, diferenţă greu de recuperat de oricare dintre formaţiile amintite mai sus, în condiţiile date, cu o echipă Oltchim care doar se joacă în campionatul intern şi câştigă la pas orice meci, fără să se forţeze prea tare. Singura echipă care prevesteşte poate un sezon mai echilibrat în fruntea clasamentului pare să fie HC Zalău. Ambiţia lui Gheorghe Tadici ar putea face ca, din toamnă, duelul pentru primul loc în Liga Naţională să fie ceva mai echilibrat. De fapt, HC Zalău îşi face de pe acum încălzirea. Deşi a mai făcut şi greşeli, gruparea sălăjeană are şanse reale de a încheia sezonul ca vicecampioană. Până la final, însă, mai sunt suficiente runde de jucat. Deocamdată, HC Zalău a fost singura echipă oaspete din runda a XI-a a Ligii Naţionale care a reuşit să se impună sâmbătă, 21 ianuarie. Beşe şi compania au câştigat cu 26-23 meciul cu CSM Bacău. În toate celelalte şase meciuri ale etapei, s-au impus gazdele. Printre echipele care s-au bucurat după runda de sâmbătă s-a numărat şi Corona Braşov, care a avut un meci mai dificil, cu Dunărea Brăila, echipă care până la începutul acestui an calendaristic nu cunoscuse gustul înfrângerii. Gruparea Marianei Tîrcă a reuşit să treacă cu bine peste acest meci şi astfel să se apropie de primele cinci clasate. Altfel, Universitatea Constanţa nu a mai reuşit să menţină ritmul din primele meciuri ale acestui an. Handbalistele de la malul Mării Negre au pierdut prima partidă din 2012, la Roman, în faţa unei echipe care i-a dat bătăi de cap şi Oltchim-ului, la începutul sezonului.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button