Liga IV

Cozia Călimănești, campioana turului! Formația din stațiune a caștigat și derby-ul cu CS Mădulari

Ziua de sâmbătă, 4 decembrie, a programat derby-ul Ligii a IV-a, între prima și a doua clasată, Cozia Călimănești și CS Mădulari. Partida a avut loc la Mădulari. Cele două formații erau despărțite în clasament de trei puncte. Trupa din stațiune avea punctaj maxim. Acum are șase puncte peste Mădulari și va fi campioană de iarnă, a turului, indiferent de rezultatul din ultima etapă, în care va primi vizita celei de-a treia clasate, Sparta.

Elevii lui Vasile Ilinca au condus cu 2-0 la Mădulari. Moldoveanu i-a adus pe oaspeți în avantaj. A trimis balonul cu capul în plasă, după ce gazdele avuseseră o bară. Alex Uță a dublat avantajul Coziei, în urma unei lovituri libere, executată impecabil. CS Mădulari nu s-a predat. Alin Bucei a redus din diferență, tot după o fază fixă, un corner. A marcat la fel ca și Moldoveanu, cu capul, reușita sa contând pentru scorul de 2-1, rezultat înregistrat și la pauză.

În partea secundă, Cozia a mai punctat o dată, prin același Alex Uță. 3-1 a fost la final, iar formația din stațiune rămâne cu maxim de puncte și după acest duel dificil.

Articole Similare

Back to top button