Baschet

Cea de-a 7-a ediţie a Cupei „CSS” la baschet. Firma CATANI, de la Galicea, a oferit zeci de cadouri

Sâmbătă, 4 decembrie a.c., Sala de sport „Capela” a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” a găzduit cea de-a 7-a ediţie a Cupei CSS la baschet, competiţie interjudeţeană care a inclus mai multe categorii de vârste, cuprinse între 5 şi 13 ani. Evenimentul sportiv a fost organizat printr-un parteneriat existent de mai multă vreme între Clubul Sportiv Şcolar Rm. Vâlcea, Inspectoratul Şcolar, DJTS şi Asociaţia „Sportul pentru Toţi” şi a fost posibil şi în 2021 datorită unor oameni excepţionali, pentru care copiii şi acest frumos joc de echipă înseamnă totul. Este vorba despre Paula Misăilă, de la Federaţia Română de Baschet, despre profesoarele Manuela Cornea, Delia Hodorogea şi Anca Niţulescu – de la CSS, Antoaneta Barbu – de la Şcoala „Anton Pann”, Coca Gavrişiu Niţulescu şi Laura Niţulescu – de la BCN. După cum spuneam, competiţia a fost una interjudeţeană. Au participat echipe din Vâlcea, Sibiu şi Braşov (CSSB, unde antrenoare este tot o vâlceancă ne-a noastră – Gabriela Petre). Ca şi la ediţiile precedente, au mai primit invitaţii reprezentativele de la Târgovişte, Tg. Jiu şi Craiova, dar din păcate n-au putut veni şi de această dată, fie pentru că participă la campionatul naţional de baschet, fie din motive legate de pandemie sau de ordin logistic. Premiile oferite la finalul Cupei „CSS” la baschet au fost asigurate prin grija unui om care, de fiecare dată când are ocazia, ajută şi recompensează copiii. Din partea firmei CATANI, de la Galicea, fiul lui Florea Udrea le-a oferit echipelor participante zeci de cadouri. Direcţia de Tineret şi Sport a pus la dispoziţie tricouri pentru câştigători, iar Constantin Vlaşcu, de la „Asociaţia Sportul pentru Toţi”, a asigurat şi de această dată diplomele. Cu ocazia Cupei CSS din acest weekend, am mai aflat o informaţie importantă şi interesantă în acelaşi timp, şi anume aceea că Paula Misăilă, Manuela Cornea şi alte colege de-ale lor pregătesc formarea şi lansarea unor echipe de baschet 3×3 care, în curând, să ajungă să evolueze la cel mai înalt nivel competiţional din ţară. Este un subiect asupra căruia vom reveni cu siguranţă până în vara anului 2022.

 

 

Articole Similare

Back to top button